Traian Băsescu se aşteaptă să fie chemat la Parchet

Traian Băsescu a declarat, marţi, că nu a fost chemat încă la Parchet în cazul plângerii depuse de Grabriela Firea, dar "probabil" va fi chemat.
Ionela Marcu
03 mart. 2015, 16:01
Traian Băsescu se aşteaptă să fie chemat la Parchet

Traian Băsescu a fost, marţi, la sediul PMP, unde s-a întâlnit cu liderii partidului.

Întrebat, la plecare, dacă a fost chemat la Parchet în cazul plîngerii formulate împotriva sa de senatorul PSD, Gabriela Firea, Băsescu a răspuns: „Probabil voi fi, deocamdată nu.”

Procurorii de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au redeschis dosarul, la data de 30 decembrie 2014, în condiţiile în care fostul şef al statului nu mai beneficiază de imunitate, cercetările fiind efectuate cu privire la faptele de care este acuzat fostul preşedinte. Anchetatorii urmeză să stabilească dacă urmărirea penală se va extinde şi cu privire la persoană.

Cercetările în acest dosar au fost suspendate de procurori până la finalizarea mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu.

Parchetul instanţei supreme anunţa, în 18 aprilie 2014, că a dispus urmărirea penală pentru şantaj, în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mişcare a acţiunii penale a fost suspendată, întrucât preşedintele are imunitate.

CITEŞTE ŞI Traian Băsescu, la PMP: Acest mic partid a salvat democraţia. Era RIDICOL un şef SRI votat în unanimitate

Anchetatorii au constatat că în această cauză există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, astfel că a fost dispusă, prin ordonanţă, suspendarea urmăririi penale. Articolul 84, alineatul 2 din Constituţie prevede că „preşedintele României se bucură de imunitate”.

Această problemă a ajuns pe masa judecătorilor Curţii Consituţionale, care au decis în 13 noiembrie 2014 că suspendarea urmăririi penale a preşedintelui din motive de imunitate este constituţională, respingând excepţia ridicată în dosarul în care senatorul Gabriela Firea a contestat decizia procurorilor privind plângerea sa referitoare la faptul că ar fi fost şantajată de Traian Băsescu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis în 20 iunie sesizarea Curţii Constituţionale privind suspendarea urmăririi penale a lui Traian Băsescu, din motive de imunitate. Ulterior, în 24 iulie, ICCJ a respins, ca inadmisibila, plângerea formulata de Gabriela Firea referitoare la decizia procurorilor de suspendare a urmăririi penale a lui Băsescu.

Plângerea de la ICCJ a fost depusă în 28 mai, de avocatul senatorului PSD Gabriela Firea, Lucian Bolcaş, după ce Parchetul instanţei supreme a decis suspendarea anchetării preşedintelui Traian Băsescu „pentru calomnie”. Avocatul a arătat în cerere că imunitatea preşedintelui nu trebuie să încalce egalitatea în drepturi a cetăţenilor unui stat democratic.

Scandalul Băsescu – Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu.

Fostul şef al statului a mai spus că senatorul PSD Gabriela Firea este „o şantajistă de profesie”. „Nu e un atac la o femeie, e un atac la o şantajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix”, a precizat Băsescu.

Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe „senatoarea şantajistă” Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze. Băsescu a ţinut totodată să amintească prestaţia Gabrielei Firea din campania pentru prezidenţiale a lui Mugur Isărescu.

Gabriela Firea a reacţionat în 14 aprilie, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest „act flagrant de intimidare a unui senator”.

Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului”.

Ulterior, senatorul PSD a depus, în 16 aprilie 2014, la Parchetul instanţei supreme, o plângere pe numele lui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
KuPS Kuopio – Universitatea Craiova, LIVE VIDEO în Europa League, turul 3 preliminar. Arbitrul delegat de UEFA, talisman pentru olteni
Capital.ro
ANM schimbă prognoza: furtuni puternice după caniculă. Harta avertizărilor pentru următoarele trei zile
Playtech.ro
Locurile de muncă devin tot mai greu de găsit. Ce spun românii despre interviuri, concedieri și salarii: „Ce șanse mai avem?”
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 15 ani a fost împușcat mortal chiar în timpul meciului
iamsport.ro
Zi decisivă pentru Rapid. Sunt șanse ca giuleștenii să facă transferul mult așteptat
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România