Traian Băsescu: Serviciile s-au implicat în alegerile din 2014

Traian Băsescu a reacționat după decizia președințiilor PSD și ALDE de a cere Parlamentului înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să clarifice aspectele ce țin de organizarea alegerilor din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial.
Filip Stan
12 apr. 2017, 19:06
Traian Băsescu: Serviciile s-au implicat în alegerile din 2014

„Cred că este un lucru foarte bun. Eu am cerut ca Parchetul General să se sesizeze din oficiu pe informaţiile date de Dan Andronic. Să cerceteze. Eu nu ştiu de o astfel de implicare, dar este binevenită”, a declarat Traian Băsescu. 

„Vor constata că fraudarea s-a făcut de PSD, PNL, UDMR şi PC. Pot să fiu audiat, că eu ce am de spus la o comisie am spus şi public. Proba că au fost fraudate alegerile este aceea că s-au renumărat cele 130.000 de voturi anulate şi s-a constatat că 3.000 erau voturi furate de la mine. Eu aş vrea să se numere, să vedem câte pachete de voturi, din voturile care mi se cuveneau mie, au fost băgate în traista lui Geoană. PSD a fost de o mizerie incredibilă, eu am avut un singur reprezentant în secţiile de votare, iar ei au fost cinci: UDMR, PC, PNL, UDMR şi PSD. Au furat de au rupt”, a mai spus fostul președinte.

Băsescu a vorbit și despre informația precum că au fost în birou împreună Gabriel Oprea, George Maior, care era naşul lui Victor Ponta, Laura Codruța Kovesi şi Florian Coldea.

„Eu nu am vorbit cu ei în cursul nopţii alegerilor sub nicio formă. Şi asta, probabil, se poate verifica. Se spune că Laura Codruţa Kovesi se apleca când vorbea şi spunea „Da, domnul preşedinte”. Dar nu ştim dacă era preşedintele PSD, preşedintele PNL, preşedintele de scară de bloc. Că preşedintele României nu era sigur. Eu eram la sediul de campanie. Preşedinţi erau mulţi în noaptea aia. Nici nu mă interesau pentru că ei nu aveau cum să aibă informaţii mai bune decât mine, care eram la sediul de campanie şi primeam informaţii direct din secţiile de votare, fie că erau în ţară sau în străinătate. Aveam capacitatea de procesare mai mare decât Biroul Electoral Central. Softul pe care noi îl foloseam era mult mai performant decât ce avea Biroul Electoral Central sau birourile judeţene”, a subliniat Traian Băsescu.

Întrebat care este poziţia sa faţă de implicarea serviciilor secrete în procesul electoral din 2009, fostul președinte a declarat că „au fost implicate în procesul electoral din 2014. Nu are relevanţă (de partea cui – n.red.), luaţi notă că au fost implicate în 2014 în scrutinul electoral. În 2009 nu au avut cum să fie.”

„Dacă există ceva ce trebuie anchetat pentru 2009 este de ce procurorul general al României, directorul SRI, prim-adjunctul SRI-ului şi Gabi Oprea erau împreună şi, se pare că-i adevărat că primeau informaţii. Ce informaţii primeau şi de la cine? Şi pentru ce erau adunaţi acolo?”, a mai spus liderul PMP, conform Digi24.

În continuare, el a fost întrebat dacă în 2014 serviciile s-au implicat în favoarea unui candidat și a răspuns că da.

„Răspunsul meu categoric este da. Şi unul şi altul (Victor Ponta sau Klaus Iohannis, n.red.) S-a implicat SRI-ul dacă ne referim la el de partea unui candidat o parte şi o altă parte de partea altuia”, a punctat Traian Băsescu.

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Top 5 cele mai sigure locuri în care te poți muta dacă izbucnește al Treilea Război Mondial. De ce sunt ele recomandate
Fanatik.ro
Cauzele dezastrului de la FCSB! Ce se întâmplă, de fapt, cu echipa campioanei. Mitică Dragomir, dezvăluiri în premieră
Capital.ro
România trece la ora de iarnă. Se dă ceasul cu o oră înapoi. Ora 4:00 va deveni ora 3:00
Playtech.ro
Cât costă un detector de gaze? Suma este mică pentru cât de mult ajută
Adevarul
Un bloc a luat foc după ce o locatară a încercat să ardă un gândac cu o brichetă și un spray. O mamă a murit în timp ce încerca să-și salveze copilul
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Tancuri noi pentru România şi o scurtă istorie a tancului românesc TR-85M1 BIZONUL - Ce este programul "Tanc principal de luptă"
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Doru Octavian Dumitru a ajuns în stare gravă la spital! Actorului i s-a făcut rău înaintea unui spectacol
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
”Sinucidere fotbalistică!”. Radu Naum, ȘOCAT de ce se întâmplă la echipa din SuperLiga
MediaFlux
Decizie privind creșterea de taxe și impozite. Consilierul premierului Bolojan pune presiune pe ANAF
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, sfătuit să nu meargă la Budapesta. "Ar putea fi asasinat"
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi