Traian Băsescu şi George Maior, audiaţi în dosarul lui Adrian Severin. Reacţia fostului preşedinte UPDATE

Fostul europarlamentar Adrian Severin a cerut instanţei supreme audierea lui Traian Băsescu şi a lui George Maior, în dosarul în care este acuzat de luare de mită și trafic de inluență. Judecătorii vor decide dacă admit cererea.
Iulian Tudor
10 oct. 2016, 13:50
Traian Băsescu şi George Maior, audiaţi în dosarul lui Adrian Severin. Reacţia fostului preşedinte UPDATE

UPDATE Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că va merge ”în orice situaţie” la instanţă dacă este chemat, în contextul în care Adrian Severin a solicitat instanţei supreme audierea fostului şef al statului în dosarul în care este judecat pentru trafic de influenţă. Băsescu a precizat că a existat o întâlnire cu Adrian Severin în biroul său de la Cotroceni, potrivit news.ro.

Fostul europarlamentar Adrian Severin a cerut instanţei supreme audierea lui Traian Băsescu şi a lui George Maior, precizând că după izbucnirea scandalului a avut o discuţie cu fostul şef de stat în care Băsescu i-ar fi spus că este nevinovat. „Am avut o discuţie la nivel înalt cu preşedintele României. Traian Băsescu mi-a spus la momentul respectiv că „din informaţiile noastre eşti nevinovat” şi că e problemă de siguranţă naţională”, a spus fostul europarlamentar Adrian Severin în sala de judecată, potrivit gandul.info.

Instanţa a stabilit următoarea şedinţă de judecată pentru 14 noiembrie, până atunci urmând să decidă dacă admit cererea lui Adrian Severin privind audierea celor doi.

La instanţa supremă a avut loc, luni, un nou termen din dosarul în care Adrian Severin este acuzat că în perioada decembrie 2010 – martie 2011 a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor, Adrian Severin ar fi acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor firmei pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la „Sunday Times”.

„Am convenit un tarif de patru mii de euro pe zi, dar nu pentru lobby. Trebuia să îi îndemnăm cu cine să ia legătura, cum să pună problema. (…) Acestea erau tarifele. Consultanţa presupunea analiza legislaţiei, variante care să se adreseze problemelor de fond. De fapt, în unul dintre cazuri asta am şi făcut, le-am formulat patru planuri, nu pentru depunerea de amendamente, ci pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă. (…) Deşi am încheiat contractul ca şi consultant, aceasta nu anula posibilitatea de a acţiona ca parlamentar în paralel. Teoretic, eu aş fi putut depune amendamente, dacă ei mă convingeau că sunt bune, fără însă ca eu să percep bani. (…) Nu mai reţin dacă mi-au dat chiar textul amendamentului, dar mi-au explicat ce ar dori să modifice la legislaţie. Cum nu era semnat contractul, mi s-a spus că munca mea va fi remunerata conform onorariului cuvenit, patru mii de euro pe zi. Cu privire la prima directivă, am cerut detalii pentru că să pot da un sfat trebuie să ştiu despre ce e vorba. Posibil să fi cerut şi un proiect de amendament. Dar nu am avut nicio clipă intenţia să promovez acel amendament. Le-am spus că eu înţeleg mai bine daca şi citesc acel proiect de amendament. (…) Folosind diverse pretexte că nu am avut timp, am încercat să-i descurajez pe reprezentanţii firmei în a conta pe mine în respectivul demers. (…) Am emis factura de 12.000 euro pentru cele trei zile de muncă, nota de onorariu. Ei au spus că dacă am lucrat şase ore atunci poate fi considerată o zi. Am calculat şi am ajuns la 12.000 euro. Le-am spus că un amendament dureaza 10 minute să îl depui. Dar intră aici documentarea. Am calculat aici şi orele în care am discutat cu ei. (…) Aşa se practica, doamna Macovei a luat o sută de mii de euro pentru consultanţă. Dar aşa este lumea de acolo, diferită de cea de la noi. Acestea sunt tarifele, se invită oamenii la masă. Poate e prea mullt pentru prea puţin dar aşa este acolo”, le-a mai spus Adrian Severin judecătorilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în luna februarie condamnarea, în primă instanţă, la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare în cazul fostului europarlamentar, Adrian Severin, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT