Transportatorii acuză gratuitatea destinată studenţilor ca fiind „discriminatorie” şi cer explicaţii de la ministrul Finanţelor

Transportatorii acuză gratuitatea transportului feroviar acordată studenţilor, susţinând că se aplică discriminatoriu şi că urmăreşte obţinerea de avantaje financiare din bani publici; aceştia cer Ministerului Finanţelor, printr-o scrisoare deschisă, să explice acordarea subvenţiilor.
Filip Stan
24 aug. 2017, 08:10
Transportatorii acuză gratuitatea destinată studenţilor ca fiind

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a depus, miercuri, o adresă la Ministerul Finanţelor pentru lămuriri cu privire la modul de acordare a subvenţiilor şi decontarea biletelor pentru transportul feroviar al studenţilor. „Dorim să se facă publice datele unui control referitor la gratuitatea oferită studenţilor”, se arată în scrisoarea deschisă publicată joi de COTAR.

„Considerăm că această gratuitate este nelegală şi se aplică discriminatoriu, doar transportului pe calea ferată, atât pentru CFR Călători, cât şi pentru operatorii privaţi, excluzând, însă, transportul rutier sau naval, deşi sunt zone din ţară în care studenţii nu ar putea ajunge cu trenul. Considerăm, aşadar, că strategia lansată la începutul acestui an are scop politic, targetul fiind susţinerea anumitor categorii de transportatori şi obţinerea de avantaje băneşti din banii publici”, potrivit documentului citat.

COTAR cere ca Ministerul Finanţelor să comunice când a fost efecuat ultimul control de la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală sau ANAF, Direcţia Control, ori Curtea de Conturi, la companiile de transport feroviar care primesc subvenţii.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Împușcături în complexul Cosmopolis de lângă București, unde fosta concurentă de la Insula Iubirii a fost ucisă anul trecut
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, dezvăluiri teribile despre Steaua. „Semnau 10 pentru o minge iar cadrele făceau vile superiorilor la Bolintin”
Capital.ro
Pensii 2026. Cât primesc românii, în funcție de județ. Diferența ajunge la 1.350 de lei, potrivit INS
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Problema pe care ar trebui să o rezolve orice elev de 15 ani, dar care îi pune în dificultate chiar și pe adulți
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața în Mehedinți, în urma unui grav eveniment rutier. A rămas captiv între fiarele contorsionate ale mașinii
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur, revoltat că o legendă a Stelei nu are mai multe selecții la naționala României: ”Este inadmisibil să fi jucat doar atât!”
MediaFlux
La ce oră intră pensiile pe card pe 11 septembrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului