Transportatorii rutieri solicită Guvernului să elimine supraacciza la carburanţi

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România solicită Guvernului eliminarea supraaccizei la carburanţi, atrăgând atenţia asupra faptului că firmele de transport rutier vor fi nevoite să crească tarifele de transport marfă, cu 20%, cu efecte directe şi imediate asupra preţurilor la raft ale produselor de strictă necesitate şi, similar, tarifele de transport persoane, în urma majorării costurilor cu carburantul şi a lipsei unei scheme de rambursare a acesteia.
Alina Costache
01 feb. 2018, 16:58
Transportatorii rutieri solicită Guvernului să elimine supraacciza la carburanţi

„În prezent, preţul motorinei este mai mare cu cel puţin 1 leu/ litru faţă de luna august 2017, ultima lună înainte de majorarea accizei la carburanţi. Faţă de finalul lunii august 2017, preţul barilului de petrol a crescut cu 40%, de la 50 la 70 dolari/ baril, iar moneda naţională s-a depreciat faţă de euro cu 1,5% (preţurile produselor finite obţinute din petrol se calculează în euro). La toate aceste creşteri se adaugă şi majorarea cu peste 21% a accizei la motorină, în 15 septembrie şi 1 octombrie 2017, de la 1518,04 lei/1000 litri la 1838,04 lei/1000 litri, impactul accizei şi TVA-ului în preţul carburantului la pompă fiind în acest moment de 50%. Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna decembrie 2017 la 3,32%, în condiţiile în care, în luna august 2017, rata anuală a inflaţiei a fost de numai 1,2%”, potrivit unui comunicat al UNTRR.

Transportatorii rutieri subliniază că majorarea accizei la carburanţi a avut ca impact scăderea consumului şi migrarea alimentărilor cu combustibil de către transportatorii români care fac curse în Europa în alte state membre cum ar fi Ungaria şi Austria, ţări unde preţul la motorină este mai atractiv având în vedere existenţa unui sistem de recuperare a accizei şi a TVA-ului foarte bine reglementat de către autorităţile acestor state.

La acestea se adaugă diminuarea vânzărilor de carburant pe teritoriul României, ca urmare a migrării volumelor aprovizionate de către transportatori din alte state care tranzitează România şi care preferă să alimenteze acum în ţările vecine, Bulgaria şi Ungaria, unde preţul carburantului este mai mic.

România are în acest moment cea mai mare acciză la motorină dintre statele membre UE din regiune, respectiv 393,84 euro, comparativ cu Bulgaria, cu 330,3 euro sau Ungaria, cu 364,46 euro.

„Transportatorii rutieri care lucrează în România şi nu pot alimenta în afara ţării trebuie să majoreze tarifele de transport imediat cu 20% pentru a nu intra în faliment. Efectele majorării accizei prin migrarea alimentărilor în ţările vecine şi scăderea încasărilor din acciză în România se confirmă prin scăderea volumelor vândute la pompă, în beneficiul Ungariei şi Austriei care au cost mai mic pentru transportatori şi condiţii la procedurile fiscale net superioare”, mai spune Uniunea Transportatorilor Rutieri.

În plus, UNTRR precizează că deşi a solicitat în data de 5 septembrie 2017, 5 octombrie 2017 şi 16 noiembrie 2017 reluarea schemei de rambursare a accizei, potrivit art. 7.2 al Directivei 96/ 2003, şi deşi sisteme similare funcţionează de ani de zile în Ungaria, Slovenia, Franţa, Spania, Belgia sau Italia, fără ca rambursarea să fie considerată ajutor de stat, având în vedere că nu coboară sub pragul minim european de taxare a motorinei pentru propulsie de 330 euro/1000 litri, în România schema nu s-a reluat nici ca ajutor de stat, nici în afara sferei de aplicare.

În acest context, UNTRR solicită Guvernului să reia schema de rambursare a accizei suplimentare, iar în lipsa acesteia să se renunţe definitiv la supraacciza la carburant.

„Deşi Guvernul României a promis ferm, prin persoana primului ministru, adoptarea hotărârii de reluare a schemei de rambursare, până în acest moment măsura a fost neglijată ceea ce a generat efectele asupra cărora UNTRR a atras atenţia în repetate rânduri, respectiv, creşterea tarifelor de transport, a preţurilor la produsele de strictă necesitate cu implicaţii majore în scăderea nivelului de trai al populaţiei, precum şi migrarea alimentărilor în ţările vecine cu pierderea veniturilor încasate din accize la bugetul de stat al României. În aceste condiţii, în care este evident faptul că este grav afectată competitivitatea transportatorilor rutieri români, precum şi încasările din acciză la bugetul de stat, UNTRR solicită Guvernului să reia imediat schema de rambursare a accizei suplimentare, iar în lipsa acesteia să se renunţe definitiv la supraacciza la carburant”, mai spune UNTRR, în comunicat.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 14.000 de membri – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Citeşte şi Anunţ important pentru toţi şoferii. Cum vei umple rezervorul cu carburanţi mai ieftini

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT