Tratatul de liber-schimb UE-Canada, CETA, a intrat în vigoare provizoriu: Românii scapă de vize

Tratatul de liber-schimb UE-Canada, CETA, a intrat în vigoare provizoriu, joi, în pofida contestării persistente a ONG-urilor şi a unor organizaţii profesionale, relateazăă AFP.
Eugen Chelemen
21 sept. 2017, 19:37
Tratatul de liber-schimb UE-Canada, CETA, a intrat în vigoare provizoriu: Românii scapă de vize

Bruxelles-ul şi Ottawa văd în acest acord „de nouă generaţie”, „cel mai ambiţios” semnat vreodată de UE, un „punct de referinţă pentru viitoarele acorduri internaţionale”.

„Acordul cu Canada va produse rezultate în termeni de locuri de muncă, de schimburi” comerciale, a insistat joi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-un discurs rostiit în faţa Comitetului Economic şi Social European. El a descris „rezistenţa” din Europa faţă de tratatele comerciale drept „incredibilă”. „Nu spun că nu îmi pasă de rezistenţă şi îi ascult pe cei care dau dovadă de analiză – aproape complet eronată – în această privinţă (…), dar nu mă alătur ei”, a adăugat el.

Intrarea în vigoare a CETA este „o ştire excelentă”, a scris pe Twitter premierul canadiat Justin Trudeau, apreciind că ţara sa va „avea numeroase avantaje”.

Concret, CETA elimină, de joi, 99% dintre taxele vamale. În plus, prevede cooperarea în domeniul social, în cel sanitar şi în cel de combatere a încălzirii climatice.

În 15 februarie, Parlamentul European a aprobat Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător dintre UE şi Canada (CETA), ceea ce a permis ridicarea vizelor pentru românii care vor să călătorească în ţara nord-americană.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Fotbalistul uriaș din Italia care anunță plecarea lui Chivu de la Inter: „Nu merită persoane autentice loiale”
Capital.ro
SRI face angajări, dar nu oricine poate fi acceptat. Ce criterii trebuie să îndeplinească viitorii angajați
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mesajul transmis de Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu după ce o angajată și-a pierdut viața. Daniela avea doar 56 de ani
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Salariații ar putea scăpa de plata CASS pentru venituri suplimentare. Ce prevede noul proiect depus în Senat
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România