Trei atentate în Afganistan: 25 morţi

Cel puțin 25 de persoane, între care 14 agenți de securitate nepalezi, au fost ucise în trei atentate cvasisimultane comise la Kabul și în nord-estul Afganistanului luni, primele de acest tip după anunțarea întăririi angajamentului american împotriva insurgenților, informează AFP.
Alina Costache
21 iun. 2016, 04:25
Trei atentate în Afganistan: 25 morţi

Primul, comis de un kamikaze pedestru împotriva unui microbuz pe drumul între Kabul și Jalalabad, important oraș în estul țării, s-a soldat cu 14 morți, toți nepalezi, a indicat Ministerul afgan de Interne. Alte nouă persoane — cinci nepalezi și patru afgani — au fost rănite, precizează comunicatul, „condamnând ferm această acțiune teroristă’.

El a fost urmat după puțin timp de explozia unei bombe la trecerea unui convoi care transporta un ales provincial, potrivit Ministerului de Interne. O persoană a decedat, iar alte patru au fost rănite, între care și responsabilul vizat.

Un purtător de cuvânt taliban a revendicat pe rețelele de socializare cele două atacuri în capitala afgană, primele de această amploare după începerea Ramadanului în 6 iunie.

Filiala locală a grupării Statul Islamic a revendicat, de asemenea, atentatul împotriva nepalezilor, publicând numele și fotografia atentatorului, potrivit centrului american de supraveghere a site-urilor jihadiste SITE, care comentează că nu este pentru prima oară când cele două grupări își dispută responsabilitatea unui atac în Afganistan. O sursă din cadrul serviciilor secrete afgane a indicat că verificări sunt în curs.

Intervievat de AFP, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid a respins afirmațiile ‘nefundamentate și găunoase’ ale SI, subliniind că gruparea „nu are capacitatea de a efectua un atac la Kabul și nici sprijinul populației”.

Nepalezii uciși în primul atac lucrau pentru o companie de securitate angajată de Ambasada Canadei la Kabul, a indicat aceasta pe Twitter.

Puțin mai târziu, o motocicletă-capcană a explodat într-o piață în orășelul Keshim, în provincia afgană Badakhshan (nord-est), 10 persoane fiind ucise și alte 40 rănite, au anunțat autoritățile locale spre sfârșitul după-amiezii.

„Toate victimele sunt civile”, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei, Naweed Froutan.

Cinci afgani figurau printre morți, a indicat la rândul său misiunea ONU în Afganistan (UNAMA), „condamnând ferm” atentatul. Talibanii au dezmințit că ar fi la originea acestui „atac fără obiect”.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Ce riscă Gigi Becali după ce l-a trimis „la psihiatrie” pe Istvan Kovacs, în direct, la TV. Prevederile regulamentului FRF
Capital.ro
Ajutor financiar pentru românii care vor să locuiască în chirie. Sprijinul ajunge la 4.325 de lei pe lună. Ce condiții trebuie îndeplinite
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în primul an de permis. Regulile pentru șoferii începători în 2026
Adevarul
Miracolul în Nepal: al treilea muncitor a fost scos în viață dintr-un tunel, după zece zile. „Una dintre cele mai mari operațiuni de salvare din secolul XXI”
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată în 15 săptămâni și-a pierdut viața după ce și-a prins părul într-un kart. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1 acuză direct: ”Mihai Rotaru e tot Gigi Becali! Coelho nu face schimbările la Craiova”
MediaFlux
Pensii septembrie 2026. CNPP anunță când se fac plățile pe card și prin Poștă
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor