Trei companii petroliere din România, acuzate de formarea unui cartel de Consiliul pentru Protecţia Concurenţei din Bulgaria

Șase companii petroliere din Bulgaria, printre care OMV, Lukoil și NIS, prezente și în România, au fost acuzate de formarea unui cartel pentru fixarea unor prețuri ridicate, potrivit unui anunț al Consiliului pentru Protecția Concurenței (CPC) din Bulgaria, transmite site-ul de știri Novinite.
Iulian Tudor
10 oct. 2016, 14:16

Companiile sunt Lukoil Bulgaria, Ekto Bulgaria, Shell Bulgaria, NIS Petrol, OMV Bulgaria și Petrol AD. Trei dintre acestea, respectiv Lukoil, NIS și OMV, activează și pe piața din România.

Inițial, ancheta, declanșată în luna februarie, a inclus și compania Rompetrol, însă aceasta nu se regăsește pe lista companiilor acuzate.

Ancheta a fost declanșată după ce CPC a realizat o analiză sectorială care a relevat că aceste companii au menținut prețuri ridicate pentru perioade lungi de timp și nu au reacționat la scăderea cotațiilor petrolului și a prețurilor angro ale produselor petroliere, "ceea ce ar putea fi rezultatul unor practici anticoncurențiale, respectiv înțelegeri de tip cartel", se arată în anunțul autorității de concurență, citat de Novinite.

Potrivit anunțului, companiile sunt acuzate că au încălcat articolul 15 din Legea de Protecție a Concurenței din Bulgaria, precum și articolul 101 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.

41 de companii, amendate de Consiliul Concurenţei pentru fixarea preţurilor. Cele mai mari amenzi: Dedeman şi Arabesque

Legislația bulgară în materie de concurență (Articolul 15 din Legea de Protecție a Concurenței), care nu diferă substanțial față de cea la nivel european, interzice "toate tipurile de înțelegeri între entități și asociații de entități, precum și practici concertate între două sau mai multe entități care au ca obiect sau efect prevenția, restricția sau distorsiunea concurenței pe piețele relevante".

Bazându-se pe analize economice și juridice, CPC acuză acțiunile companiilor petroliere, considerându-le "o violare constând în înțelegeri și/sau practici coordonate interzise în ceea ce privește schimbul de informații privind prețurile, ceea ce a dus la politici comune de prețuri, precum și privind volumele vândute (cote de piață) și alte informații de piață".

Aceste activități "au fost întreprinse pentru a preveni, restricționa și viola concurența pe piața de retail din domeniul petrolului și a combustibililor diesel din țară", mai spune autoritatea de concurență.

Practicile companiilor au dus, de asemenea, la "eliminarea competiției, ceea ce determină înlăturarea mecanismelor pieței libere și impactează în mod nefavorabil mediul economic și interesul societății".

Potrivit legislației, companiile pot prezenta obiecții scrise și pot cere audieri la CPC pentru a-și expune punctul de vedere.

În 2012, Consiliul Concurenței din România a amendat șase companii petroliere (OMV Petrom, OMV Maketing, Rompetrol, Eni, Lukoil și MOL) pentru înțelegeri de tip cartel privind eliminarea de pe piață a unui produs. Amenda totală, respectiv 880 de milioane de lei (205 milioane de lei), a fost cea mai mare amendă aplicată companiilor petroliere din Europa.

Companiile sunt Lukoil Bulgaria, Ekto Bulgaria, Shell Bulgaria, NIS Petrol, OMV Bulgaria și Petrol AD. Trei dintre acestea, respectiv Lukoil, NIS și OMV, activează și pe piața din România.

Inițial, ancheta, declanșată în luna februarie, a inclus și compania Rompetrol, însă aceasta nu se regăsește pe lista companiilor acuzate.

Ancheta a fost declanșată după ce CPC a realizat o analiză sectorială care a relevat că aceste companii au menținut prețuri ridicate pentru perioade lungi de timp și nu au reacționat la scăderea cotațiilor petrolului și a prețurilor angro ale produselor petroliere, „ceea ce ar putea fi rezultatul unor practici anticoncurențiale, respectiv înțelegeri de tip cartel”, se arată în anunțul autorității de concurență, citat de Novinite.

Potrivit anunțului, companiile sunt acuzate că au încălcat articolul 15 din Legea de Protecție a Concurenței din Bulgaria, precum și articolul 101 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.

41 de companii, amendate de Consiliul Concurenţei pentru fixarea preţurilor. Cele mai mari amenzi: Dedeman şi Arabesque

Legislația bulgară în materie de concurență (Articolul 15 din Legea de Protecție a Concurenței), care nu diferă substanțial față de cea la nivel european, interzice „toate tipurile de înțelegeri între entități și asociații de entități, precum și practici concertate între două sau mai multe entități care au ca obiect sau efect prevenția, restricția sau distorsiunea concurenței pe piețele relevante”.

Bazându-se pe analize economice și juridice, CPC acuză acțiunile companiilor petroliere, considerându-le „o violare constând în înțelegeri și/sau practici coordonate interzise în ceea ce privește schimbul de informații privind prețurile, ceea ce a dus la politici comune de prețuri, precum și privind volumele vândute (cote de piață) și alte informații de piață”.

Aceste activități „au fost întreprinse pentru a preveni, restricționa și viola concurența pe piața de retail din domeniul petrolului și a combustibililor diesel din țară”, mai spune autoritatea de concurență.

Practicile companiilor au dus, de asemenea, la „eliminarea competiției, ceea ce determină înlăturarea mecanismelor pieței libere și impactează în mod nefavorabil mediul economic și interesul societății”.

Potrivit legislației, companiile pot prezenta obiecții scrise și pot cere audieri la CPC pentru a-și expune punctul de vedere.

În 2012, Consiliul Concurenței din România a amendat șase companii petroliere (OMV Petrom, OMV Maketing, Rompetrol, Eni, Lukoil și MOL) pentru înțelegeri de tip cartel privind eliminarea de pe piață a unui produs. Amenda totală, respectiv 880 de milioane de lei (205 milioane de lei), a fost cea mai mare amendă aplicată companiilor petroliere din Europa.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Otniela, experiența pe care puține femei ar face-o! A ieșit complet din zona de confort
Fanatik.ro
Mitică Dragomir a dat verdictul în direct când a auzit primul 11 al FCSB cu Farul: „Un tâmpit!” Exclusiv
Capital.ro
Seceta severă afectează alimentarea cu apă din Bihor. 15 localități au restricții la consumul de apă după ce debitele râurilor au scăzut puternic
Playtech.ro
Zile libere legale în 2027. Vești proaste pentru cei care așteaptă minivacanțe. Cum pică sărbătorile
Adevarul
Românii care câștigă peste 20.000 de lei în mână pe lună: În ce domenii lucrează și cum au ajuns la aceste venituri
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Avertisment privind tusea care se prelungește. Simptomele care nu trebuie ignorate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România