Trei directori de la RADET, trimişi în judecată pentru luare de mită

Procurorii DNA au trimis în judecată trei membrii ai conducerii RADET, respectiv Ion Voicu (director general), Daniel Ovidiu Gărduş (director exploatare şi mentenanţă) şi Dan Mavrodin (director economic şi comercial), aceştia fiind acuzaţi de luare de mită.
Iulian Tudor
25 sept. 2013, 10:29
Trei directori de la RADET, trimişi în judecată pentru luare de mită

În cursul lunii februarie 2013, Ion Voicu şi Dan Mavrodin au cerut de la reprezentantul unei societăţi comerciale suma de 600.000 lei (reprezentând 10% din suma pe care RADET Bucureşti o datora societăţii respective în baza unui contract), pentru a începe efectuarea plăţilor aferente materialelor livrate de către această societate, potrivit unui comunicat al DNA.

În perioada februarie-martie 2013, cei doi directori au primit, în trei tranşe, suma totală de 148.800 lei. Banii i-au fost remişi lui Dan Mavrodin, o parte din aceste sume fiindu-i date apoi lui Ion Voicu.

De asemenea, pe 25 februarie 2013, Ovidiu Daniel Gărduş a primit de la reprezentantul aceleiaşi societăţi comerciale suma de 5.000 lei, pretinsă anterior, în scopul de a nu exercita unele atribuţii de serviciu ce ar fi avut consecinţe negative asupra derulării contractelor încheiate de RADET Bucureşti cu respectiva societate.

La data de 22 ianuarie 2013, Ovidiu Gărduş a mai primit o altă sumă, de 50.000 lei, prin intermediul aceleiaşi persoane, de la reprezentantul altei societăţi comerciale care avea contracte cu RADET Bucureşti, după ce, anterior, condiţionase continuarea implementării contractelor de primirea acelei sume de bani.

În acelaşi scop, al derulării în bune condiţii a contractului, Ovidiu Daniel Gărduş i-a cerut reprezentantului acestei ultime societăţi comerciale să efectueze plata cazării în cuantum de circa 1.000 euro pentru două camere duble la un hotel din Paris, cu ocazia unei excursii pe care directorul împreună cu alte persoane intenţionau să o facă în luna aprilie 2013.

Deşi cererea fusese acceptată, excursia nu a mai avut loc din cauza iniţierii prezentei anchete penale.

La începutul lunii februarie 2013, Dan Mavrodin a pretins şi a primit de la un administrator al unei alte societăţi comerciale suma de 43.000 lei, pentru a dispune efectuarea unor plăţi restante pe care RADET le datora societăţii administrate de denunţător, în baza unui contract de lucrări.

În vederea confiscării, în cauză s-a dispus sechestru pe sume de bani aparţinând celor trei directori.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cristian Gațu a fost internat în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Capital.ro
Zodiile care dau lovitura până la Crăciun. Finalul anului 2026 le poate schimba complet planurile
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România