Trei fetiţe, rănite de o creangă ruptă, în timp ce se jucau în parc

Trei fetiţe din oraşul dâmboviţean Pucioasa au fost rănite duminică, într-un parc, de o creangă ruptă dintr-un copac. Ele au fost preluate de o ambulanţă şi de un echipaj SMURD şi duse la spital.
Ionela Marcu
07 iul. 2014, 13:53
Trei fetiţe, rănite de o creangă ruptă, în timp ce se jucau în parc

Una dintre fete are piciorul rupt, iar celelalte două au fost externate după ce li s-a acordat primul ajutor.

Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, care au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală. Oamenii legii continuă cercetările şi urmează să stabilească cine va fi tras la răspundere.

Reprezentanţii primăriei susţin că arborele nu era bătrân şi nu pot explica de ce a căzut creanga respectivă, mai ales că nu bătea vântul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România