Trei germani au fost condamnaţi la închisoare pentru că s-ar fi alăturat jihadiştilor în Siria

Trei germani au fost condamnați joi la închisoare cu executare pentru a se fi alăturat milițiilor jihadiste în Siria în 2013, a anunțat tribunalul din Düsseldorf (vest) într-un comunicat, informează AFP.
Filip Stan
03 nov. 2016, 20:23
Trei germani au fost condamnaţi la închisoare pentru că s-ar fi alăturat jihadiştilor în Siria

Fadil Rudolf S., 26 de ani, a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare pentru că a aderat în 2013 în Siria la Junud al-Sham („Soldații Levantului”), un grup jihadist apropiat de filiala siriană Al Qaida, înainte de a se integra în rândurile organizației Stat Islamic (SI).

El s-a întors în Germania la sfârșitul anului 2013, dar a încercat fără succes de două ori în 2015 să se ducă din nou în Siria.

Ceilalți doi acuzați, Mohamed A., 24 de ani, și Mustafa P., 26 de ani, urmează să execute o pedeapsă de doi ani și nouă luni de detenție. Ei au fost declarați vinovați pentru a se fi alăturat Junud al-Sham înainte de a se întoarce în Germania la sfârșitul anului 2013.

„Mărturisirile acuzaților au avut un efect atenuant asupra pedepselor pronunțate”, a notat tribunalul în comunicatul său.

Potrivit unui bilanț prezentat în mai de serviciile de informații interne germane, un total de 820 de jihadiști au părăsit Germania pentru Siria și Irak. Aproape o treime dintre ei deja s-au întors și aproximativ alți 140 au fost uciși. Circa 420 ar fi încă în teritoriul sirian sau irakian.

Germania a fost până acum ferită de atacuri jihadiste de amploare ale grupării Stat Islamic (SI), de tipul celor care au însângerat Parisul sau Bruxelles. În schimb, mai multe atacuri islamiste au fost recent comise de persoane izolate, mai ales solicitanți de azil sosiți în afluxul migrator din 2015. Proiecte de atentate au fost de asemenea dejucate, ultimul în octombrie al unui refugiat care s-a sinucis în închisoare.

Printre altele, procurorii germani au decis joi să plaseze în detenție preventivă un bărbat de 27 de ani, Ashraf Al-T., suspectat de a fi avut contacte cu un jihadist din gruparea Stat Islamic în Siria, responsabil pentru operațiunile organizației în străinătate.

El ar fi primit „instrucțiuni de a comite un atentat în Germania”, a declarat parchetul din Karlsruhe (sud-vest), fără alte precizări.

Bărbatul, care a fost arestat miercuri seară la Berlin, s-a prezentat ca un solicitant de azil sirian sosit anul trecut în Germania. Parchetul nu a precizat naționalitatea lui.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
La 9 ani, Tiago, fiul lui Adrian Mutu, are două „joburi” și a strâns deja 5.000 de lei: „Îl învăț să investească”
Capital.ro
ANAF poate bloca banii din conturile românilor! Ce sume poate lua Fiscul și ce venituri sunt protejate de poprire
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte