Trei munţi din Vâlcea, furaţi cu acte false. Fostul şef al Ocolului Silvic Voineasa, trimis în judecată

Gheorghe Deaconeasa, fost șef al Ocolului Silvic Voineasa, a fost trimis în judecată, alături de alte două persoane, de procurorii DNA în legătură cu retrocedarea frauduloasă de terenuri forestiere în munții Puru, Galbenu și Petrimanu, din județul Vâlcea.
Iulian Tudor
07 mart. 2014, 08:46
Trei munţi din Vâlcea, furaţi cu acte false. Fostul şef al Ocolului Silvic Voineasa, trimis în judecată

Valoarea totala a pagubei materiale cauzate statului roman prin savarsirea de catre inculpati a activitatii infractionale este de aproximativ 13 milioane lei, echivalent a aproape 3.6 milioane euro, notează Agerpres.

Procurorii arată în rechizitoriul trimis instanţei că, „în perioada iunie 2004 – august 2006, Gheorghe Deaconeasa, fostul şef al Ocolului Silvic Voineasa, Mircea Basarabă adminitratorul firmei Consult Turost Company SRL Craiova şi Dan Mihai Petrulian, fost asociat al aceleiaşi societăţi comerciale au desfăşurat o serie de activităţi pentru a dobândi, ilegal, terenuri forestiere situate în munţii Puru, Galbenu şi Petrimanu, din judeţul Vâlcea. În cadrul procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii fondului funciar, cei trei i-au indus în eroare pe membrii Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Voineasa şi Malaia, respectiv pe membrii Comisiei judeţene Vâlcea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată”.

Cei trei au acţionat ca reprezentanţi ai unor persoane fizice, moştenitori ai unor persoane despre care au susţinut că ar avea drepturi de retrocedare asupra terenurilor respective şi, „în susţinerea acestor afirmaţii mincinoase, au prezentat mai multe înscrisuri false„.

În acest context, Mircea Basarabă, în calitate de reprezentant al SC Consult Turist Company SRL Craiova, a încheiat cu moştenitorii contracte de prestări servicii prin care se angaja să-i reprezinte în vederea reconstituirii drepturilor de proprietate în munţii Galbenu, Puru şi Petrimanu. În schimbul acestor servicii, moştenitorii respectivi erau obligaţi să plătească o sumă echivalentă cu un procent de 15% din sumele încasate în urma vânzării terenurilor reconstituite, aspect care s-a concretizat.

Potrivit anchetatorilor, punctul de plecare al demersurilor lui Mircea Basarabă se află în perioada 30 iunie 2004 -15 aprilie 2005, când Dan Mihai Petrulian împreună cu alte persoane l-au împuternicit pe primul menţionat să îi reprezinte în procedura de reconstituire a unor terenuri ce urmau să fie revendicate în baza prevederilor legilor fondului funciar.

Practic, Mircea Basarabă şi Dan Mihai Petrulian s-au hotărât să beneficieze de foloase materiale necuvenite prin obţinerea unor retrocedări ilegale, apelând la sprijinul unor funcţionari din cadrul Direcţiei Silvice Vâlcea, mai precis la sprijinul inculpatului Gheorghe Deaconeasa.

„Prin intermediul lui Deaconeasa, care deţinea, în acea perioadă, funcţia de şef al Ocolului Silvic Voineasa din cadrul Direcţiei Silvice Vâlcea, au fost identificate terenuri forestiere al căror beneficiar ar fi trebuit să fie Statul român, atât în mod direct cât şi în calitate de acţionar al unor societăţi cu capital integral sau majoritar de stat. Apoi, inducând în eroare o serie de funcţionari, au reuşit să ia de la statul român, ilegal, terenuri cu vegetaţie forestieră pe care, în scurt timp, le-au şi vândut altor persoane”, arată procurorii DNA.

Inculpaţii şi-au făcut acte false şi ulterior, le-au folosit, atât în faţa membrilor comisiilor implicate în cadrul procedurii de reconstituire a drepturilor de proprietate, cât şi în faţa instanţelor de judecată care au judecat litigiile decurgând din reconstituirea frauduloasă.

Prin aceast mod, conform contractelor de presări de servicii, cei trei inculpaţii au obţinut un folos ce a constat în procentajul de 15%, respectiv 25% din sumele încasate pe beneficiarii reconstituirii drepturilor, în urma vânzării terenurilor reconstituite .

„Prin activităţile realizate şi prin folosirea de înscrisuri false, toţi cei trei inculpaţi au determinat funcţionari publici din cadrul comisiilor locale şi pe cei ai comisiei judeţene Vâlcea de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991, să îndeplinească, fără vinovăţie, în mod defectuos, acte referitoare la atribuţiile lor de serviciu având drept consecinţă deposedarea statului de o suprafaţă totală de 509,9 hectare de teren forestier, situate în munţii Puru, Galbenu şi Petrimanu, din judeţul Vâlcea”, se mai precizează în rechizitoriu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România