Trei persoane, între care un angajat de la Permise Auto Călăraşi, arestate în urma percheziţiilor

Trei persoane, între care un angajat al Serviciului de Permise Călăraşi, au fost arestate preventiv, vineri, în urma percheziţiilor care au avut loc joi în mai multe birouri ale unor salariaţi ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Călăraşi.
Claudiu Popa
01 feb. 2013, 08:29
Trei persoane, între care un angajat de la Permise Auto Călăraşi, arestate în urma percheziţiilor

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Călăraşi, trei persoane, între care un angajat de la Serviciul de Permise Călăraşi, au fost arestate preventiv, pentru mai multe infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă.

De asemenea, alte cinci persoane au fost puse sub învinuire pentru cumpărare de influenţă.

„Din datele şi informaţiile obţinute a rezultat faptul că M.I.- director de vânzări la o societate comercială din Olteniţa, judeţul Călăraşi, primea sume cuprinse între 400 şi 500 de euro de la diferiţi candidaţi care susţineau examenul practic pentru obţinerea permisului de conducere, susţinând că are influenţă asupra unui agent examinator din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Călăraşi. Probele administrate în cauză au relevat faptul că M.I., în ziua dinaintea examenelor se întâlnea cu agentul examinator D.N. din cadrul SPCRPCIV Călăraşi căruia îi indica numele candidaţilor pe care îi «susţinea» şi îi dădea circa 200-300 de euro pentru candidat pentru «serviciul» pe care acesta urma să-l facă, respectiv facilitarea promovării examenului practic. Una din modalităţile prin care M.I. recruta persoanele doritoare să promoveze facil şi sigur proba practică a examenului auto consta în recomandarea acestora de către instructorul auto N.M., dintre cursanţii şcolii sale de şoferi”, se arată în comunicatul DGA.

Ofiţerii DGA, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, au făcut, joi dimineaţă, şase percheziţii în birouri ale Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Călăraşi, dar şi la sedii de firmă.

În urma descinderilor, zece persoane au fost duse la audieri în dosarul de corupţie instrumentat de DGA vizând Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Călăraşi, printre cei audiaţi fiind trei poliţişti şi doi instructori auto.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Călăraşi este o instituţie aflată în subordinea Prefecturii Călăraşi.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Ion Țiriac conduce un Mercedes-Benz 600 Pullman de 3,3 tone: top 10 mașini din colecția de 400 de modele
Capital.ro
Energia ar putea crește semnificativ înainte de iarnă. Avertisment de la UE: Nivelul stocurilor este excepțional de scăzut
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte