Tren ungar cu sute de imigranţi, BLOCAT la frontiera cu Austria, pentru control

Un tren ungar transportând între 300 și 400 de imigranți cu destinația Munchen (sud-estul Germaniei) a fost blocat luni la frontiera cu Austria, la scurt timp după plecarea din Budapesta, a anunțat poliția austriacă.
Alina Costache
31 aug. 2015, 14:24
Tren ungar cu sute de imigranţi, BLOCAT la frontiera cu Austria, pentru control

Un tren ungar transportând între 300 și 400 de imigranți cu destinația Munchen (sud-estul Germaniei) a fost blocat luni la frontiera cu Austria, la scurt timp după plecarea din Budapesta, a anunțat poliția austriacă, transmite AFP, păotrivit Agerpres.

”Există 300 — 400 imigranți la bord. Ei sunt pe care de a fi debarcați”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției austriece, Roman Haslinger.

Imigranții care au depus cereri de azil în Ungaria vor fi retrimiși la Budapesta, unde trebuie să aștepte răspunsul, conform normelor europene pe baza cărora sunt procesate solicitările. Ceilalți imigranți din tren vor fi autorizați să-și continue călătoria, a precizat Haslinger.

Citeşte şi Imigranţii aflaţi în Budapesta au primit permisiunea să urce în trenuri cu destinaţia Austria şi Germania

Ungaria intenționează să înăsprească săptămâna viitoare o serie de legi pentru a reduce presiunea valului de imigranți asupra țării, una dintre măsuri referindu-se la folosirea armatei, în caz de necesitate, pentru a ajuta forțele de poliție în apropierea graniței sudice, a anunțat vineri Gergely Gulyas, deputat din partea formațiunii de guvernământ FIDESZ.

Modificările vor viza în total 13 legi, unele având nevoie pentru adoptare de votul a două treimi dintre parlamentari, a precizat Gulyas, care a cerut sprijinul opoziției pentru aprobarea lor. Dacă vor fi adoptate, modificările vor intra în vigoare la jumătatea lunii septembrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a reacționat Adi Mutu când a fost făcut „țigan” de un ospătar albanez: „I-am dat nota de plată!”
Capital.ro
Cum îți refaci bugetul după Black Friday. Strategii pentru a face față cheltuielilor din decembrie fără să renunți la cadourile de Crăciun
Playtech.ro
Cât plătești la curent pentru centrala pe gaz. Calcul pentru 6, 10 și 14 ore de funcționare pe zi
Adevarul
Un străin mutat în Cluj-Napoca a ajuns într-un „război” culinar cu o bunicuță, vecina sa
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Fenomenal! Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT