Trenul Eurostar care circulă între Paris şi Londra a fost oprit pentru verificarea a sute de pasageri

Un tren Eurostar Paris-Londra a fost oprit timp de patru ore în noaptea de luni spre marți în gara Calais, în nordul Franței, pentru verificarea de către jandarmerie a celor 770 de pasageri aflați la bord, a anunțat Compania Națională de Transport Feroviar a Franței (SNCF).
Filip Stan
30 mai 2017, 09:27
Trenul Eurostar care circulă între Paris şi Londra a fost oprit pentru verificarea a sute de pasageri

În acest Eurostar plecat în seara zilei de luni de la Paris, mai mulți călători s-au plâns de agresivitatea a doi britanici beți, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al companiei publice franceze.

Trenul a fost oprit pentru ca jandarmii să-i aresteze, însă nu a putut să repornească imediat, deoarece în acest timp mai mulți pasageri au profitat pentru a coborî și a face o pauză pe chei, a continuat aceeași sursă.

Potrivit mărturiilor de pe Twitter, unii angajați ai Eurostar au deschis ei înșiși ușile trenului. ‘Trenul nu mai era etanș, alte persoane din afară ar fi putut urca’, a explicat purtătorul de cuvânt al SNCF. Jandarmii, susținuți de poliție la frontiere și vămi, ‘au prin urmare obligația de a reîncepe toată procedura de îmbarcare, ca și cum ar fi în Gara de Nord’ din Paris, informează Agerpres.

Citeşte şi Intrarea într-un oraş din România, blocată de un mecanic care a oprit trenul după ce a depăşit timpii de conducere

Verificarea celor circa 770 de pasageri a durat aproximativ 4 ore, după care trenul a putut reporni spre Londra.

Numeroși pasageri și-au exprimat nemulțumirea pe Twitter. ‘Nouă ore de drum între Paris și Londra, din cauza unor bețivi și a proastei gestionări a personalului Eurostar’, a notat un pasager pe Twitter. Dimpotrivă, alții au apreciat serviciul angajaților SNCF.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Gigi Becali l-a făcut praf pe Târnovanu pentru gafele din FCSB – Auda 2-3: „Trebuie să plătească! Nu mai am încredere în el!”
Capital.ro
Card sau numerar? Specialiștii trag un semnal de alarmă. Ce se întâmplă când plătiți doar cu cardul
Playtech.ro
Unde este mai sigur să-ți ții economiile? Românii au două favorite clare, aşa încearcă să nu piardă bani din cauza inflației
Adevarul
Incident la Palatul Cotroceni. O femeie militar a leșinat în timpul vizitei președintelui Indiei
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
A aflat despre plecarea lui Borza și a izbucnit: ”Rapid minte că aduce și vinde de foame de bani! Ce rușine de administrație”
MediaFlux
Statul acordă câte 1.000 de lei lunar, sprijin pentru tineri. Guvernul a aprobat o primă de angajare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România