Trenurile Soarelui, în circulaţie. 40 de trenuri vor asigura legătura cu litoralul şi Delta Dunării

Trenurile Soarelui vor reintra de vineri în circulație, iar peste 40 de trenuri vor asigura timp de trei luni, până pe 15 septembrie, legături din toată țara către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării, informează CFR Călători.
Alina Costache
12 iun. 2015, 05:12
Trenurile Soarelui, în circulaţie. 40 de trenuri vor asigura legătura cu litoralul şi Delta Dunării

CFR Călători informează că, începând cu data de 12 iunie, va lansa programul estival de transport Trenurile Soarelui 2015. CFR Călători a pregătit un program special de trenuri pentru ca toate regiunile țării să poată fi conectate cu destinațiile de vacanță cele mai căutate în perioada verii. Astfel, trenurile vor fi introduse în plus, treptat în circulație, conform orarelor plecări/sosiri, iar o parte dintre acestea vor avea ruta prelungită până la Constanța/Mangalia și retur.

Ca noutate, în acest sezon, turiștii din Craiova vor avea la dispoziție un tren direct până la Constanța și retur, iar cei din Brașov două trenuri directe.

De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din țară vor avea legături frecvente între Constanța și stațiuni.

În ceea ce privește tarifele, pasagerii au posibilitatea de a călători la prețuri reduse, beneficiind de ofertele operate de CFR Călători. Astfel, prețul pentru o călătorie București — Constanța, fără reduceri, este de 30,50 la tren Regio (R) și de 62 de lei la tren InterRegio (IR). Un bilet dus-întors are 10% reducere din tariful de transport și va costa la clasa a-2-a 54,9 lei la tren R și 112,40 lei la tren IR. La cumpărarea cu o anticipație de peste 21 de zile, reducerea este de 25% din tariful de transport și biletul la clasa a 2-a costă 47,5 lei la tren IR și 22,9 lei la tren R.
Cu oferta Minigrup 2-5, reducerile acordate sunt de până la 25%, chiar 30% la cumpărarea online.

În cadrul programului estival Trenurile Soarelui, CFR Călători pune în circulație Trenurile Litoral, care merg cu viteza sporită și fără opriri intermediare între București Nord și Constanța. Acestea ajung la destinație în aproximativ două ore, în timp ce durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta București — Constanța, este în medie de circa 2 ore și 20 de minute.

Tot în acest program sunt incluse și Trenurile Tineretului, care vor circula, din 18 iunie, ca trenuri RegioExpres, cu tarife accesibile, cu plecare din Sibiu la ora 18,40, din Râmnicu Vâlcea la 21,02, din Pitești la 00,55, din București Nord la 3,00, cu sosire în Constanța la 6,14 & stațiuni și în Mangalia la ora 8,02. Pentru întoarcere, trenul are plecări la 18,16 din Mangalia & stațiuni, la 20,05 din Constanța, la 23,10 din București Nord și cu sosire în Pitești la 1,17, în Râmnicu Vâlcea la 4,49 și în Sibiu la 7,22.

În plus, pentru a facilita accesul turiștilor la Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord — Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, cele patru trenuri (2 dus/2 întors) din graficul zilnic vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.

CFR Călători precizează că pasagerii își vor putea transporta zilnic și bicicleta la Constanța și retur, în trenurile IR 1985, IR 1582, IR 1587, IR 1588. Tariful pentru transportul unei biciclete este de 10 lei la tren IR.

„Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea programul de circulație adaptat la noul mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunțate la nivel local în gări”, precizează compania.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători este operatorul național feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

DailyBusiness
Plafonarea gazelor expiră de la 1 aprilie. Bogdan Ivan: „Nu ar trebui să existe scumpiri, avem mecanisme de protecție”
Spynews
Fostul președinte al lui Adrian Mutu, Alain Orsoni, a fost împușcat mortal la înmormântarea mamei sale: ”Era un om extraordinar”
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat primul „11” pentru FC Argeș – FCSB. Cine va juca în locul lui Adrian Șut
Capital.ro
Doliu în muzica populară. A murit unul dintre cei mari artiști din România. A impresionat-o chiar și pe Maria Tănase
Playtech.ro
Contestația la impozit în 2026: unde se depune, ce documente îți trebuie și ce prevede legea
Adevarul
Macron insistă să negocieze cu Putin. Cum ar trebui decriptat la București planul Franței: „E liderul de care Europa avea nevoie”
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Cazul Mario Iorgulescu: Gică Hagi ”a făcut demersuri de urgență pentru avionul-ambulanță” care l-a scos din țară. Mihai Rotaru și Cosmin Olăroiu s-ar fi implicat și ei
MediaFlux
ANAF anunță noi reguli pentru persoanele fizice! Au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2026
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend