Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea consilierilor USR împotriva hotărârilor de înfiinţare a celor 22 de companii municipale

Tribunalul Bucureşti a respins acţiune formulată de consilierii generali USR împotriva Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti si SC Ciclop SA, prin care s-a solicitat suspendarea hotărârilor de înfiinţare a celor 22 de companii municipale, anunţă Primăria Capitalei. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Filip Stan
19 oct. 2017, 13:46
Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea consilierilor USR împotriva hotărârilor de înfiinţare a celor 22 de companii municipale

„Respinge excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinare. Respinge acţiunea, ca neîntemeiată. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II – a Contencios Administrativ si Fiscal”, se arată în decizia instanţei.

USR a depus la Tribunalul Bucureşti cererea de suspendare a hotărârilor CGMB de înfiinţare a societăţilor comerciale, susţinând că pentru adoptarea acestora ar fi fost nevoie de votul a două treimi din numul consilierilor generali, şi nu de majoritate simplă.

Conform PMB, legalitatea acestor hotărâri a fost avizată atât de catre prefectul Capitalei, cât şi de Secretarul General al PMB.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Gigi Becali s-a enervat în direct după CFR Cluj – FCSB 1-0: „Nu fac eu la fotbal ce zice Ilie Dumitrescu!”
Capital.ro
Horoscop 24 – 30 august 2026. Această zodie are parte de interacțiuni prietenoase și productive la locul de muncă și acasă
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cazul Lindsay Clancy. Cum a ajuns o mamă care și-a ucis cei trei copii să fie susținută de sute de femei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Ce pensie primești dacă ai muncit 35 de ani cu un salariu de 4000 sau 5000 de lei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat