Tribunalul Bucureşti a respins opoziţiile traderilor privind deschiderea insolvenţei în cazul Hidroelectrica

‘A fost o luptă grea. Procesul a fost unul anevoios şi tergiversat cu obstinaţie de cei 3 traderi Alpiq. Au formulat cereri de recuzare, sesizări ale inspecţiei judiciare împotriva magistraţilor, cereri de strămutare a dosarului – absolut toate respinse, nenumărate cereri de amânare, probe cerute cu rea credinţă şi cereri de înscriere în fals. Pe de altă parte însă soluţia era previzibilă, pentru că Hidroelectrica era realmente într-o situaţie financiară disperată, de la care nu o putea salva decât un set de măsuri drastice, corecte, curajoase şi cu efect imediat, de natură să acopere pierderile cumulate de peste 170 milioane euro înregistrate în exerciţiile financiare 2011 – 2012. Reorganizarea companiei şi salvarea acesteia de la faliment nu era posibilă fără denunţarea contractelor cu traderii de energie, sau fără renegocierea a 487 de contracte dezavantajoase şi identificarea unor strategii de vânzare a energiei care să asigure profit companiei”, a declarat Remus Borza – practician coordonator în cadrul Euro Insol.

Potrivit acestuia, prin implementarea unui set de măsuri de optimizare a costurilor, a fluxurilor şi proceselor de producţie, de maximizare a veniturilor, Hidroelectrica a înregistrat în anul 2013 un profit de 202 milioane euro şi în anul 2014 un profit record de aproape 300 milioane euro, reuşind în acest interval de timp să-şi reducă datoria cu 82%, respectiv de la 4,3 miliarde lei la 775 milioane lei.

„Hotărârea instanţei confirmă că declararea insolvenţei de către Hidroelectrica a fost o decizie corectă şi ea validează şi consolidează implicit toate măsurile administratorului judiciar Euro Insol, inclusiv denunţarea celor 11 contracte bilaterale care au generat pierderi financiare companiei de peste 1,1 miliarde euro. Admiterea opoziţiei ar fi avut consecinţe catastrofale pentru Hidroelectrica şi pentru România. Ar fi repus părţile în situaţia anterioară datei de 20 iunie 2012. Ar fi menţinut toate contractele denunţate de administratorul judiciar, unele valabile până în 2019, ar fi anulat toate măsurile de restructurare a companiei luate în perioada insolvenţei, cu consecinţa ireversibilă a falimentului’, a mai spus Remus Borza.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Opoziţia înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. 26502/ 3/ 2012 a fost iniţial respinsă că lipsită de interes prin sentinţa nr. 6218 pronunţată la data de 19.06.2013. Aceasta sentinţă a fost casată de Curtea de Apel Bucureşti, care prin decizia nr. 459 din 25 februarie 2014 a admis recursul sindicatelor şi traderilor şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.

Alte articole

Ilie Bolojan, anunț de ultima oră despre Legea Salarizării. Când va fi depusă în Parlament și cine sunt bugetarii cărora le vor crește salariile: ”Adoptarea legii va crea mai multă echitate”

Banii din PNRR, tot mai departe. Confederaţiile sindicale cer retragerea proiectului legii salarizării! ”Nu mai poate constitui baza unei reforme credibile”

În rejudecare, Tribunalul Bucureşti a respins că neîntemeiate opoziţiile formulate de Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, Alpiq AG şi Sindicatul Naţional Petrom Energie împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei Hidroelectrica din data de 20 iunie 2012.

Totodată, instanţa a obligat oponentele Alpiq RomIndustries şi Alpiq RomEnergie la cheltuieli de judecată în suma de 29.469,05 lei către Hidroelectrica şi în sumă de 29.516,71 lei către Fondul Proprietatea, care a intervenit în cauză în favoarea Hidroelectrica.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă la data de 20 iunie 2012 din cauza acumulării unor datorii scadente într-o perioadă de până la un an de peste 2,6 miliarde lei şi mai vechi de un an de zile de 1,5 miliarde lei. La data deschiderii procedurii, Hidroelectrica era parte în 11 contracte bilaterale încheiate cu traderii de energie, prin care energia era vândută sub costul de producţie şi la jumătate faţă de preţul pieţei. Hidroelectrica înregistra pierderi şi din investiţiile istorice cât şi din contractele de retehnologizare a unor capacităţi de producţie, iar jumătate din producţia anuală era vândută în piaţa reglementată la o treime din costul de producţie.