Trucul simplu prin care poţi să deblochezi căruciorul de cumpărături fără monedă. Sfatul care te scapă de multe bătăi de cap în weekend

Trucul simplu prin care poți să deblochezi căruciorul de cumpărături fără monedă. Ai nevoie de un simplu obiect, pe care îl porți mereu cu tine
Filip Stan
14 feb. 2025, 18:38
Trucul simplu prin care poţi să deblochezi căruciorul de cumpărături fără monedă. Sfatul care te scapă de multe bătăi de cap în weekend

Căruciorul de cumpărături urmează să fie folosite cu telefonul, într-o schimbare care va revoluționa lumea cumpărăturilor. Până atunci însă, cumpărăturile pot fi uneori o adevărată aventură, iar una dintre cele mai frustrante situații întâmpinate de clienți este aceea de a ajunge la căruciorul de cumpărături doar pentru a descoperi că nu au moneda necesară pentru a-l debloca. Există un truc simplu care te poate ajuta să eviți această situație, având la îndemână un obiect pe care îl porți mereu cu tine.

Unul dintre cele mai neplăcute lucruri care ţi se pot întâmpla în faţa unui supermarket este să nu ai la îndemână jetonul pentru deblocarea căruciorului de cumpărături sau o monedă de 50 de bani, care te-ar putea salva.

Cărucioarele de cumpărături vor fi folosite cu telefonul, începând cu 2025. Inovația tehnologică va revoluționa lumea cumpărăturilor

Dacă obiectivul tău este să cumperi multe produse sau bunuri de mari dimensiuni, nu poţi intra în supermarket fără un cărucior, iar varianta cu două coşuri de mână nu este cea mai bună, mai ales dacă vei achiziţiona produse voluminoase şi grele.

Te poţi gândi să scoţi de la bancomat câţiva lei, însă automatul bancar eliberează doar bancnote. Ce faci în această situaţie? Iată cel mai bun truc la care oricine poate apela, în această circumstanţă!

Cum deblochezi rapid căruciorul de cumpărături

Dacă te afli în faţa cărucioarelor de cumpărături, dar nu ai la dispoziţie un jeton pentru deblocare sau o monedă de 50 de bani, iată care este cea mai bună soluţie!

Ai la tine un rând de chei? Perfect! Tot ce trebuie să faci este să te foloseşti de una dintre aceste chei. Desfă cheia de pe inel şi pune-o cu capătul rotund în sistemul pentru deblocare al căruciorului. Acum ai reuşit rapid să îl deblochezi!

Ca să nu ai parte de surprize neplăcute, atunci când ajungi acasă, cel mai important este ca la finalul cumpărăturilor să scoţi cheia din cărucior!

Căruciorul de cumpărături va fi deblocat cu telefon pe viitor

În acest an, vor apărea cărucioare inteligente în supermarketuri, care vor face cumpărăturile mai ușoare pentru clienți. Ele vor putea fi folosite cu telefonul și, fiind echipate cu tehnologie avansată, vor lua, probabil, rolul casierilor.

Cărucioarele din metal, care funcționează cu monede, pe care le avem în prezent, vor dispărea, cel mai probabil începând cu anul 2025. În locul acestora vor fi noi cărucioare, echipate cu tehnologie de ultimă generație, coduri QR și tehnologie NFC care să permită o altă interacțiune între client și magazin.

Începând din această vară, oamenii vor putea să deblocheze și să utilizeze cărucioarele cu telefonul mobil, fapt ce elimină efortul de a găsi o monedă care să se potrivească pentru coșul de cumpărături și chiar efortul de a le scana la casă, acestea urmând să fie scanate automat. Astfel, pot dispărea cozile la casa de marcat și procesul de cumpărături va fi unul mult mai simplu.

Ghidul cumpărăturilor inteligente. 10 trucuri ca să cheltuiești mai puțin la supermarket

Ce mai iei cu 100 de lei din supermarket?” – este o întrebare retorică, pe care mulți dintre noi o aud în jurul lor. Iar răspunsul este unul dezolant. Cu 100 de lei poți lua maximum alimente de consumat o singură zi de o familie formată din trei membri. Și vorbim despre o masă sărăcăcioasă.

Există, însă, câteva trucuri pe care, dacă le respectăm, putem face economii importante fără să facem rabat de la calitate. Iar la sfârșit de lună, dacă tragem linie, vom vedea clar că am reușit să economisim.

Iată cele 10 trucuri care te ajută să faci cumpărături inteligente și să economisești, propuse de houzz.fr.

1. Fă o listă de cumpărături

Planificarea cumpărăturilor este cea mai bună metodă pentru a evita capcanele achizițiilor impulsive. Cu condiția să fii disciplinat și să respecți lista. Ține la îndemână, în bucătărie, o agendă pe care să-ți notezi lucrurile care-ți lipsesc pe măsură ce te lovești de lipsa lor.

Sfat: În prezent există aplicații mobile care te ajută să creezi lista de cumpărături în funcție de meniul săptămânii.

2. Fă inventarul dulapurilor

Înainte de a merge la cumpărături și de a crea lista, fă un inventar și încearcă să compui meniuri folosind alimentele care stau de ceva vreme în dulapuri, frigider și congelator. Acest lucru te va ajuta să faci ordine, să arunci produsele expirate, să eviți cumpărăturile inutile și, în final, să economisești.

Citeste si Ce a găsit un român în parcarea unui supermarket. A mers imediat la poliție, iar acum toată lumea îl laudă: „Tot respectul”

3. Lasă copiii acasă

Cei mici sunt extrem de influențabili în materie de marketing. De îndată ce văd un produs dintr-o reclamă sau o jucărie reprezentând un personaj din desene animate, începe coșmarul pentru părinți. Dacă ai posibilitatea, mergi la cumpărături singur.

Dacă copiii sunt suficient de mari, invită-i să participe la „planul economic”! Întreabă-i ce doresc să adauge pe lista de cumpărături, prevenindu-i că nu va exista „bonus” odată ce ajungeți în magazin. La cumpărături, implică-i rugându-i să găsească produsele pe rafturi și nu uita să îi feliciți dacă sunt cuminți!

4. Mergi la cumpărături cu stomacul plin

Pentru a evita tentația, mergi la supermarket cu stomacul plin. Studii realizate în Statele Unite au arătat că cheltuielile pot crește cu 30% atunci când o persoană este flămândă și că tendința este de a alege produse mai puțin sănătoase. Acest truc te va ajuta să eviți cumpărăturile inutile.

5. Consumă produse locale și de sezon

Alimentele produse local și în funcție de sezon sunt mai ieftine de produs și de distribuit, așadar mai ieftine de achiziționat. Însă nu este singurul argument în favoarea lor. Aceste alimente sunt și mai prietenoase cu mediul, permit sprijinirea economiei locale, sunt mai gustoase și mai sănătoase, deoarece produsele culese la maturitate conțin mai puțini aditivi.

Dacă ai ocazia, cumpără produse proaspete din piața orașului sau direct de la fermierul din zonă. Evitând marile magazine, vei economisi bani!

6. Cumpără produse la vrac sau en gros

Vânzarea la vrac revine în forță în supermarketuri, ceea ce permite consumatorilor să cumpere exact cantitatea de care au nevoie. Pe lângă faptul că este economică, vânzarea la vrac este ecologică, deoarece elimină ambalajul și limitează risipa.

Poți achiziționa, de asemenea, produse de uz zilnic en gros (apă, hârtie igienică etc.). Magazinele fac adesea reduceri la acest tip de format.

7. Fii fidel, dar vigilent

Magazinele investesc mult în programele de fidelizare pentru a-și determina clienții să le calce pragul cât mai des și, dacă se poate, să nu calce la fel de des pragul concurenței. Dacă frecventezi același magazin în mod regulat, poate fi avantajos să folosești cardurile de fidelitate.

Însă atenție la capcane! Campaniile de promoții pentru clienții fideli pot stimula achizițiile. Nu uita să compari prețurile: uneori, oferta magazinului pe care-l frecventezi este mai puțin atractivă decât cea a unui competitor.

Citeste si E sau nu permis să deschizi sau să consumi produse la supermarket înainte de a le plăti? Ce se poate întâmpla în astfel de situații

8. Nu te lăsa păcălit

Este, probabil, cea mai veche strategie comercială din lume: produsele cele mai scumpe sunt la nivelul ochilor, la fel cum dulciurile sunt la nivelul copiilor! Așadar, nu ezita să scanezi rafturile de sus și de jos și să compari mereu prețurile.

Nu trece cu vederea prețul per kilogram scris pe etichete. Rafturile de capăt sunt, de asemenea, zone strategice, destinate cumpărătorilor grăbiți care nu își iau timp să compare prețurile. În zona caselor, tentația este la maximum, locul unde achizițiile impulsive sunt la ordinea zilei.

9. Evită cumpărăturile online

Aproape toate lanțurile mari oferă acum cumpărături online. Însă studii recente arată că achizițiile online costă, în medie, cu 13,4% mai mult decât în supermarketul fizic.

Gestionarea unui supermarket online include multe cheltuieli: spațiu de depozitare, forță de muncă pentru pregătirea și livrarea comenzilor, administrarea site-ului… Iar, inevitabil, clientul plătește: produsele online sunt puțin mai scumpe decât în magazin.

10. Alege plata cu numerar

Un studiu recent arată că cheltuim cu aproximativ 20% mai puțin când plătim în numerar. Acest lucru se explică prin faptul că ne controlăm mai bine banii atunci când îi vedem în fața ochilor, ceea ce nu se întâmplă cu cardurile de credit.

Pentru a pune în practică acest sistem, trebuie mai întâi să aloci o sumă săptămânală pentru cumpărături, în funcție de cheltuielile obișnuite și obiectivul bugetar. Lasă cardurile acasă!

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Mașina românească unicat ce face senzație pe străzile din America. ”Este un model splendid”
Capital.ro
Tragedie națională. Am pierdut actrița inimilor noastre. Au găsit-o moartă în casă: „Fie ca acum să ai pace”
Playtech.ro
Furtuni violente în România. Grindina a devastat gospodăriile, iar temperaturile au scăzut drastic în doar câteva minute
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Respiri, te îmbolnăvești, mori. Bacteria ucigașă care pândește în aer, amenințarea ignorată a verii. Ce este boala legionarului
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
România, sub asediul caniculei. Disconfort termic ridicat și temperaturi record
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
kanald.ro
Spania a fost măturată de o vijelie violentă! 400 de oameni au fost evacuați, două femei au fost lovite de fulger și două persoane au fost luate de apă
Cancan.ro
Emil Gânj a vorbit sâmbătă seară cu niște pescari de pe malul râului Mureș. Ce le-a cerut criminalul Andei 😲
Playsport.ro
Cum a ajuns un brașovean să fie găsit mumificat în propria casă. Timp de 6 ani, nimeni nu l-a căutat
Capital.ro
EXCLUSIV. Adevărul secret despre Traian Băsescu. A durat ani să se afle: Băsescu știa că l-am depistat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Apariție electrizantă a Andreei Bălan. Imagini cu iubita lui Victor Cornea, în costum de baie
stirilekanald.ro
Ce a spus presupusul criminal al Andei unor oameni, pe stradă. Declarații înfiorătoare: "A spus că are treabă cu..." Unde a fost văzut la cinci zile de la crimă
Camelia Patrascanu, horoscop pana pe 18 iulie 2025. Patru zodii sunt favorizate de astre, se deschid noi drumuri
MediaFlux
Se schimbă hartă lumii! A fost declarată stat în cadrul unui acord „istoric”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ei au venit din cer pentru aur și ne-au creat ca sclavi: enigma Anunnaki