Trump dă vina pe Zelenski pentru izbucnirea războiului din Ucraina: „Nu începi un conflict cu cineva de 20 de ori mai puternic!’”

Președintele american Donald Trump l-a acuzat pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski că ar fi provocat războiul cu Rusia, la numai o zi după un atac masiv rusesc asupra orașului Sumî, soldat cu 35 de morți și 117 răniți, scrie BBC.
Filip Stan
15 apr. 2025, 12:34
Trump dă vina pe Zelenski pentru izbucnirea războiului din Ucraina:

Trump a afirmat că Zelenski poartă o parte din vină, alături de președintele rus Vladimir Putin, pentru ceea ce a numit „milioanele de morți” în războiul din Ucraina.

„Nu începi un război împotriva cuiva de 20 de ori mai puternic decât tine și apoi speri că o să primești niște rachete,” a declarat Trump jurnaliștilor prezenți la Casa Albă. El l-a acuzat totodată pe fostul președinte american Joe Biden pentru izbucnirea conflictului.

Citește și: Atac devastator al Rusiei în Odesa, la doar o zi după masacrul din Sumî. Un spital a fost grav avariat şi cinci persoane rănite în oraşul de la graniţa cu România

Declarațiile lui Trump vin în contextul unui val de indignare internațională, declanșat de atacul Rusiei asupra orașului ucrainean Sumî, cel mai grav atac împotriva civililor înregistrat în 2025.

Întrebat anterior despre acest atac, Trump a spus că a fost „îngrozitor” și că, potrivit informațiilor primite, „Rusia ar fi comis o greșeală”.

„Avem milioane de morți, din cauza a trei oameni,” a spus Trump luni. „Putin, să zicem că e numărul unu. Apoi Biden, care nu știa ce face, și apoi Zelenski.”

Deși Trump a vorbit despre „milioane de morți”, estimările reale indică sute de mii de victime – morți și răniți de toate părțile – de la declanșarea invaziei rusești în Ucraina, pe 24 februarie 2022.

Punând la îndoială competențele lui Zelenski, Trump a spus că liderul ucrainean „e mereu în căutare de rachete”. „Când pornești un război, trebuie să știi sigur că poți să-l câștigi,” a explicat liderul de la Casa Albă, scrie BBC.

Relațiile dintre Trump și Zelenski sunt tensionate de la revenirea lui Trump la Casa Albă. Cei doi au avut un schimb dur de replici la o întâlnire desfășurată în februarie.

În timpul acelei întâlniri, Trump l-a acuzat pe Zelenski că „se joacă cu Al Treilea Război Mondial” și l-a criticat pentru că nu a inițiat mai devreme negocieri de pace cu Rusia.

În contrast, Trump a făcut eforturi pentru a îmbunătăți relațiile cu Moscova. El a spus că a avut o convorbire „excelentă” cu Vladimir Putin luna trecută, iar liderul rus i-a trimis în dar un portret, o săptămână mai târziu.

În februarie, SUA au votat alături de Rusia împotriva unei rezoluții ONU care desemna Moscova drept „agresor” în conflictul din Ucraina.

După ce negocierile dintre oficialii americani și ruși nu au dus la un armistițiu, Trump a spus că este „foarte supărat” pe Putin, dar a adăugat că menține „o relație bună” cu acesta.

Trimisul SUA, Steve Witkoff, s-a întâlnit cu Putin la Sankt Petersburg

Trimisul președintelui american, Steve Witkoff, s-a întâlnit cu Putin la Sankt Petersburg. Kremlinul a anunțat că discuțiile au durat peste patru ore și au vizat „aspecte ale unei soluționări a conflictului din Ucraina”.

Witkoff a declarat pentru Fox News că discuțiile au fost „convingătoare”.

„Cred că suntem aproape de ceva foarte important pentru întreaga lume,” a spus Witkoff, adăugând că există „posibilitatea de a redefini relațiile SUA-Rusia” prin oportunități comerciale „extrem de promițătoare” care ar putea aduce și stabilitate regională.

Într-un interviu acordat înainte de atacul Rusiei asupra Sumî, Zelenski îl îndemnase pe Trump să viziteze Ucraina, înainte de a încheia vreun acord cu Putin.

„Vă rog, înainte de orice decizie sau formă de negociere, veniți să vedeți oamenii, civilii, soldații, spitalele, bisericile, copiii răniți sau uciși,” a spus Zelenski în emisiunea 60 Minutes de la CBS.

Atacul din Sumî, care a avut loc de Florii, a lovit „chiar în inima orașului”

Moscova a susținut că a lansat două rachete Iskander asupra unei întruniri de soldați ucraineni, ucigând 60 dintre aceștia, dar nu a oferit nicio probă.

Trump a insistat că vrea „să oprească vărsarea de sânge” și a dat de înțeles că în curând va veni cu propuneri concrete – fără a da detalii.

Rădăcinile conflictului din Ucraina se află în 2014, când președintele prorus de la Kiev a fost înlăturat de la putere. Ulterior, Rusia a anexat Crimeea și a sprijinit rebelii separatiști din estul Ucrainei, declanșând un conflict sângeros ce a pregătit terenul pentru invazia totală din 2022.

Citește și: Putin, masacru în Ucraina de Florii. Cel puțin 30 de morți și zeci de răniți. Imaginile de la fața locului arată mașini distruse și clădiri avariate de explozie

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Bîrligea, la un pas de transferul în Serie A. Interes de ultimă oră pentru atacantul FCSB
Capital.ro
Primăria Capitalei schimbă regulile pentru ajutoare. Vouchere eliminate, stimulente reduse și plăți suspendate
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Bătrâna, comuna uitată în munți, cu 50 de locuitori și pistă de biciclete. „Satele n-au apă și curent, iar pe pistă merg tractoarele”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața pe „Drumul Morții”, în județul Bacău. Alte trei persoane, printre care și un copil, au ajuns în spital
iamsport.ro
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat