Trupul bărbatului înghiţit de râul Argeş a fost găsit după trei zile de căutări

Trupul bărbatului din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu, înghiţit sâmbătă de apele râului Argeş, a fost găsit neînsufleţit, luni, după aproape trei zile de căutări.
Iulian Tudor
18 aug. 2014, 14:42

"Timp de două zile şi jumătate, echipaje de căutare-salvare, scafandri şi echipaje de prim ajutor au căutat trupul bărbatului de 34 de ani dispărut sâmbătă, 16 august, în apele râului Argeş, în timp ce făcea baie cu fiul lui în vârstă de şapte ani, iar astăzi după-amiază a fost găsit, la zece kilometri în aval, prins într-un cap de pod format din tuburi, de pe raza localităţii Isvoarele", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Ion Drîstaru, potrivit Agerpres.

Bărbatul se afla la scăldat împreună cu soţia şi fiul lor, când a intrat împreună cu copilul în apă, la confluenţa râului Argeş cu râul Sabar, ţinându-l pe umeri pe cel mic, dar a fost luat de ape deoarece, în zonă, nivelul râului este ridicat, apa e tulbure şi curenţii sunt puternici după ploile înregistrate în această vară.

Copilul a fost salvat imediat de cumnaţii bărbatului, dar tatăl a fost înghiţit de ape, cadavrul acestuia fiind găsit luni, în a treia zi de la începerea căutărilor.

CITEŞTE ŞI: Sfârşit TRAGIC pentru un bucureştean aflat în vacanţă. A murit înecat într-un iaz, la Dorohoi

Timp de două zile şi jumătate, echipaje de căutare-salvare, scafandri şi echipaje de prim ajutor au căutat trupul bărbatului de 34 de ani dispărut sâmbătă, 16 august, în apele râului Argeş, în timp ce făcea baie cu fiul lui în vârstă de şapte ani, iar astăzi după-amiază a fost găsit, la zece kilometri în aval, prins într-un cap de pod format din tuburi, de pe raza localităţii Isvoarele„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Ion Drîstaru, potrivit Agerpres.

Bărbatul se afla la scăldat împreună cu soţia şi fiul lor, când a intrat împreună cu copilul în apă, la confluenţa râului Argeş cu râul Sabar, ţinându-l pe umeri pe cel mic, dar a fost luat de ape deoarece, în zonă, nivelul râului este ridicat, apa e tulbure şi curenţii sunt puternici după ploile înregistrate în această vară.

Copilul a fost salvat imediat de cumnaţii bărbatului, dar tatăl a fost înghiţit de ape, cadavrul acestuia fiind găsit luni, în a treia zi de la începerea căutărilor.

CITEŞTE ŞI: Sfârşit TRAGIC pentru un bucureştean aflat în vacanţă. A murit înecat într-un iaz, la Dorohoi

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Rapid, pe mâna șefului de la Pro TV! Dan Șucu i-a dat drepturi totale
Capital.ro
Dumitru Chisăliță avertizează: România riscă să piardă investiții de miliarde în energie. „Adevărata problemă nu sunt amenzile, ci pierderea credibilității”
Playtech.ro
Contractele part-time scapă de supraimpozitare. Ce se schimbă pentru angajați și firme din 2027
Adevarul
„Medicamentul” din farfurie gătit în numai 40 de minute și cu un gust incredibil. Secretele „bucătăriei săracului”
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Copilaș de trei ani, din Botoșani, găsit rătăcind dezbrăcat pe străzi. Băiețelul a fost recuperat de părinți
iamsport.ro
Bombă! 'Asta arată că Gică Popescu nu este adevăratul proprietar al Farului. Știți ce mi-au zis machidonii de pe lângă echipă?'
MediaFlux
PAPARAZZI Vladimir Drăghia, înfometat nevoie mare după finala Desafio! Actorul se recuperează cu o porție consistentă de mici dis-de-dimineață FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți