AUSTRALIAN OPEN 2019. Rafa Nadal l-a spulberat pe Tsitsipas. Ibericul e pentru a cincea oară în finală la Melbourne

AUSTRALIAN OPEN 2019. Spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP, l-a învins, joi, cu scorul de 6-2, 6-4, 6-0, pe grecul Stefanos Tsitsipas, locul 15 ATP, calificându-se în finala Australian Open.
Filip Stan
24 ian. 2019, 07:16
AUSTRALIAN OPEN 2019. Rafa Nadal l-a spulberat pe Tsitsipas. Ibericul e pentru a cincea oară în finală la Melbourne

AUSTRALIAN OPEN 2019, NADAL – TSITSIPAS 6-2, 6-4, 6-0. Nadal s-a impus după un meci care a durat numai o oră şi 46 de minute, el ajungând în ultmul act al openului australian fără set pierdut. Spaniolul a câştigat trofeul la Melbourne în 2009 şi apoi a pierdut trei finale, în 2012, 2014 şi 2017. A doua semifinală va avea loc vineri, între sârbul Novak Djokovici, locul I ATP, şi francezul Lucas Pouille, locul 31 ATP.

Aceasta este totdată a 25-a finală de Mare Şlem din cariera lui Rafael Nadal, care este devansat doar de Roger Federer din acest punct de vedere, cu 30. În spatele ibericului se află Novak Djokovic, cu 23 de finale, Ivan Lendl cu 19 şi Pete Sampras, cu 18.

Click aici pentru a vedea meciul Stefanos Tsitsipas – Rafael Nadal

Doi jucători din vechea gardă împotriva a doi debutanţi, aşa se prezintă semifinalele de la Australian Open 2019. Pe lângă numeroasele titluri şi recorduri, Rafa Nadal şi Novak Djokovic au deja faima de a fi jucat la Melbourne cea mai lungă finală din istoria Australian Open, în 2012, când victoria i-a revenit jucătorului sârb.

Astăzi joacă doar Nadal, care la Australian Open 2019 urmăreşte să devină primul jucător din era Open care câştigă un turneu de Grand Slam de cel puţin două ori în carieră. Ultima oară când a triumfat la Melbourne s-a întâmplat exact acum un deceniu, în 2009. Adversarul său din semifinale, grecul Stefanos Tsitsipas, se află în schimb în premieră într-o semifinală de turneu de Mare Şlem. A căpătat o încredere herculeană după ce l-a învins pe Roger Federer în optimile de finală, iar în sferturi a făcut deja cunoştinţă cu un spaniol, Robero Bautista Agut, pe care l-a învins în patru seturi.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Florin Tănase și Vali Crețu, excluși din lotul FCSB pentru meciul cu UTA Arad. Motivele deciziei. Exclusiv
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Ce trebuie să faci imediat dacă bancomatul îți reține cardul. Când îl mai poți recupera și când trebuie blocat
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Motorina se ieftinește din nou în România! Acciza scade la 25% în perioada 1-15 septembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
Horoscop 30-31 august. Zodiile care dau lovitura la final de lună, dar și nativii urmăriți de ghinion în ultimele zile din august
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat