Deși în mod tradițional Tudor Chirilă este un admirator și un susținător al președintelui Nicușor Dan, încă de pe vremea câns acesta era activist, apoi primar al Capitalei, artistul nu s-a sfiit să-l învinovățească și pe șeful statului, pentru că nu și-a impus punctul de vedere în problema numirii șefilor serviciilor secrete SRI și SIE.
”Apoi o altă știre mizerabilă vine de acasă. Când auzi că Predoiu, Abrudan, Mihai Tudose sau Claudiu Manda sunt nume vehiculate la șefia SRI te apucă spumele. Fie și numai dacă numirile astea sunt aruncate pe masă la mișto. Dincolo de faptul că adevărata reformă ar presupune un civil, un individ integru și neafiliat politic, e incredibil că se aruncă pe masă aceleași reciclări pe care le știm de ani de zile. Toate numele de mai sus sunt asociate cu mafioți politici, guvernări execrabile, compromisuri inacceptabile, corupție sau incompetență. Asta nu e nicio Românie onestă, iar Nicușor Dan ar trebui să fie conștient că de numirile la SRI și SIE depinde credibilitatea lui. Dacă e strâns cu ușa de partide, interese, servicii și sistem să iasă în față și să spună răspicat: nu mă pot lupta singur cu sistemul, nu pot numi oameni credibili la șefia serviciilor, nu am ce să fac pentru justiție. Ar fi o probă din onestitatea atât de vehiculată în campanie. Jumătățile de adevăr și baletul cu PSD de dragul coaliției și de frica extremismului cultivat tot de PSD sunt mai periculoase decât adevărul.
Cea mai importantă (pentru mine) știre dintre toate mi se pare linșajul mediatic al Emiliei Șercan pentru vina de a fi desconspirat încă un plagiator baban, pe Radu Marinescu, ministru al justiției. Pot să se întrunească o mie de comisii, ăla tot un plagiator este și la fel ca în cazul plagiatului lui Ciucă s-a dezlănțuit un atac furibund cu scopul crucificării și compromiterii unui jurnalist. Cazul Emiliei devine expresia relației pe care Statul vrea s-o aibă cu presa, una de subordonare, una în care presa să nu deranjeze, dacă se poate să nu existe.
Atacul la Emilia Sercan a venit și din partea televiziunilor de condamnați penal și a păpușilor lor care au deschis foc la ordin și care altminteri câștigă bine mersi din campaniile politice plătite cu banii (publici) ai partidelor care oricum sunt prea mulți.
Manipularea e simplă, nu se neagă neapărat plagiatul, se minimalizează și se ridică întrebări asupra oportunității, de ce nu și alții, asupra momentului ales, se fabrică conspirații, legături cu „îngenuncherea” justiției „independente”. Adică unui politruc yesmen, membrul unui partid care a măcelărit justiția constant din 2018 până azi i se atribuie calități de erou care, iată, avea în plan să organizeze în mod onest numirile în justiție, dar oculta mondială a pus-o pe Șercan să-l decredibilizeze. Victima, jurnalista pe pagina și în inboxul căreia s-au adunat sute de amenințări și mesaje suburbane este transformată într-un agresor cu agendă secretă. Apropo de colecția de înjurături și amenințări agramate de pe pagina ei, e interesant că deși e vorba de un pesedist, limbajul și virulența atacurilor seamănă cu alea pe care le primesc toți cei care nu susțin extremismul românesc sau pe Georgescu și Simion.
Același tip de violență, de data asta pusă în slujba unui pesedist plagiator care probabil că nici nu și-a citit teza de doctorat, ca să vadă că a plagiat. Nu cred că este simplu să treci prin ce a trecut Emilia Șercan în ultimii ani și cred că să o susții moral nu înseamnă decât un minim gest care să exprime faptul că o țară din 2025 în Europa are nevoie de jurnalism de investigație, de jurnalism independent. Și o formă de recunoaștere a binelui pe care l-a făcut comunității.
Prim ministrul Bolojan a ratat cu brio momentul în care să dea un mesaj de forță. Niciun jurnalist nu ar trebui intimidat, descurajat, hărțuit sau amenințat În România. În schimb, Bolojan spune că nu îl preocupă decât acțiunile ministrului din mandatul curent, de parcă impostura sau ticăloșia se prescriu ca infracțiunile de corupție.
De parcă un mincinos de acum zece ani nu poate să recidiveze, de parcă să-ți clădești cariera pe impostură academică e ceva ce nu afectează decât o perioadă limitată de timp. Împăratul e gol, dar alegem să nu-l vedem în virtutea „stabilității la guvernare”.”, a scris Tudor Chirila pe pagina sa de Facebook.