Tudorel Toader, la prima sa nominalizare pentru şefia unui parchet. Ce nume îi va înainta presedintelui Iohannis

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este aşteptat să anunţe, luni, propunerea pentru conducerea DIICOT, pentru această funcţie depunându-şi candidatura doi procurori, actualul şef al instituţiei, Daniel Horodniceanu, şi Felix Bănilă, de la Parchetul Tribunalului Bacău.
Filip Stan
13 mai 2018, 16:27
Tudorel Toader, la prima sa nominalizare pentru şefia unui parchet. Ce nume îi va înainta presedintelui Iohannis

Doi procurori şi-au depus dosarul în cursa pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), respectiv actualul şef al instituţiei, Daniel Horodniceanu, şi Felix Bănilă, de la Parchetul Tribunalului Bacău. Interviurile s-au desfăşurat vineri, 11 mai, la sediul Ministerului Justiţiei, şi au fost susţinute de ministrul Tudorel Toader.

„Comisia de interviu pentu selectarea viitorului procuror şef DIICOT a fost formată din 5 membri – subsemnatul şi cei patru secretari de stat de la Ministerul Justiţiei !Interviul a durat câte o oră pentru fiecare candidat. Au fost abordate probleme punctuale – spre exemplu- dnul Horodniceanu a fost întrebat, printre altele, despre: problema achitărilor ( cauze şi remedii), problema termenului rezonabil de finalizare a urmăririi penale (în condiţiile în care de 11 ani un dosar nu este încă finalizat) sau despre limitele libertăţii de exprimare ale magistraţilor!”, a scris ministrul Justiţiei, pe pagina sa de Facebook, după interviurile cu candidaţii.

Tudorel Toader a mai precizat că luni va fi finalizată procedura de selecţie la nivelul ministerului Justiţiei. Astfel, potrivit calendarului anunţat de ministerul Justiţiei, rezultatele selecţiei se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina de Internet a acestuia, la data de 14.05.2018.

Atât Daniel Horodniceanu, cât şi Felix Bănilă au declarat, vineri, că discuţiile au decurs normal. Daniel Horodniceanu este actualul procuror şef al Direcţiei, iar Bănilă este procuror al Parchetului Tribunalului Bacău. Felix Bănilă a candidat şi pentru un post în CSM.

Potrivit articolului 54 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, procurorul şef al DIICOT este numit în funcţie de către preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. (…) Preşedintele României poate refuza motivat numirea în funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1), aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului”, se arată în legea menţionată.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
A fost găsită moartă femeia dată dispărută după o operație estetică. Unde a fost abandonat trupul ei
Fanatik.ro
Mama Denisei, tânăra ucisă de ”Șacalul” acum aproape doi ani, confesiuni tulburătoare. Copilașul ei o visează mereu: „Mi-a spus că îngerașii nu vorbesc”. Ce se întâmplă cu dosarul
Capital.ro
Nicușor Dan a semnat decretul. Președintele a promulgat cea mai importantă lege pentru România
Playtech.ro
Salariile nu mai țin pasul cu scumpirile, românii resimt tot mai puternic criza. 57% dintre angajaţi iau în calcul schimbarea locului de muncă
Adevarul
Cum este văzută reforma AEP care presupune concedieri masive, noi legi pentru partide și reguli dure pentru publicitatea politică
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă s-a aruncat de la etaj împreună cu trei dintre copiii săi! Cu ce probleme s-ar fi confruntat femeia
iamsport.ro
Fostul campion al României s-a mutat în Elveția și s-a apucat de Uber: ”Câștig mai mulți bani decât în fotbal”
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri de Sfinții Constantin și Elena. Ce nu este bine să faci joi, 21 mai. Interzis cu desăvârșire
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi