„România trece acum nu doar print-o singură criză, ci trei crize suprapuse: una politică endemică — instabilitatea guvernamentală este structurală cel puțin din 2007 —, peste care s-a adăugat acum o criză guvernamentală, care amenință să genereze o criză constituțională. Fiecare nivel este amplificat de precedentul, iar cetățeanul simte efectul cumula”, atrage atenția politologul Cristian Pîrvulescu, într-o analiză pentru Adevarul.
Unul dintre cele mai directe efecte ale instabilității politice asupra cetățenilor este legat de bani. În momentul în care Guvernul este perceput ca instabil, piețele financiare reacționează imediat.
Piețele financiare nu pedepsesc doar deficitele, pedepsesc imprevizibilul instituțional. O criză guvernamentală cu final neclar — premier care refuză să plece, partid care retrage miniștrii, 45 de zile de interimat constituțional — e exact scenariul care crește randamentele la titlurile de stat. Asta se traduce în dobânzi mai mari la credite, leu mai slab, inflație mai persistent.
Cu alte cuvinte, instabilitatea politică se poate simți în ratele lunare, dar și în valoarea coșului lunar de cumpărături, mai explică politologul Cristian Pârvulescu.
”România riscă în plus să piardă accesul la circa 10 miliarde euro din PNRR cu termen august 2026, bani care ar fi ajuns direct în economia reală”, avertizează Pîrvulescu.
Cât despre reacție președintelui Nicușor Dan la această criză: ”Este o încercare de a decupla criza guvernamentală de traiectoria fiscală, de a spune că România rămâne predictibilă pe ce contează pentru piețe, chiar dacă e impredictibilă politic. Dacă piețele cred asta, costurile de împrumut rămân controlabile”.
Deși efectele imediate sunt economice și sociale, unele dintre cele mai importante costuri apar în timp. Cristian Pîrvulescu atrage atenția că instabilitatea afectează capacitatea statului de a funcționa în relație cu partenerii extern
„Fiecare criză guvernamentală consumă din capacitatea instituțională a României de a negocia cu partenerii externi, de a absorbi fonduri europene, de a păstra credibilitatea în fața agențiilor de rating. Aceste costuri nu apar în sondaje la următoarea zi, dar se acumulează și se plătesc la un moment dat — prin dobânzi suverane mai mari pe termen lung, prin investiții întârziate, prin fuga creierelor care nu mai văd un orizont de stabilitate”.
Cristian Pîrvulescu vorbește, totodată, și despre un alt cost al ,,turbulențelor politice”:
,,Costul cel mai important este de natură sistemică, pentru că extrema dreaptă devine arbitru guvernării. (…) AUR câștigă legitimitate instituțională fără să câștige putere executivă, ceea ce e mai periculos pe termen lung. Și asta, spre deosebire de dobânzile la titluri de stat, nu se poate corecta cu o declarație de consens”.
O altă consecință, cu efecte pe termen lung, este scăderea încrederii cetățenilor în instituțiile statului.
,,Criza constituțională în curs — un premier fără majoritate care se menține în funcție prin miniștri interimari, iar Curtea Constituțională urmând să fie chemată să lămurească ce Constituția nu spune explicit — produce un efect specific: nu neîncredere în oameni politici, ci neîncredere în instituții ca atare. Asta e mai grav și mai greu de reparat. Românii nu mai știu care e regula jocului, pentru că regulile sunt contestate chiar de jucători”, e de părere Cristian Pîrvulescu.
Instabilitatea politică este teren propice și pentru două fenomene periculoase: propagarea știrilor false și manipularea opiniei publice. Din nou, consecințele se întind pe termen lung, iar costurile, deși nu sunt cuantificabile în bani, sunt extrem de ridicate.
Vidul de autoritate instituțională e combustibil perfect pentru manipulare. Când nu există un centru executiv clar și legitim, orice actor — intern sau extern — poate umple spațiul cu narațiuni proprii. Criza guvernamentală actuală amplifică vulnerabilitățile. Pe de o parte pentru că este o problemă tehnică, greu de explicat publicului larg, care poate fi ușor de deformat. „Lovitura de stat constituțională”, „uzurparea puterii”, „mâna străinătății” sunt narațiuni gata pregătite pentru exact acest tip de ambiguitate, avertizează politologul.