Turcia anunţă că o a doua rachetă balistică iraniană a fost doborâtă în spaţiul aerian NATO

Într-un comunicat, ministerul turc a precizat că fragmente din muniție au aterizat pe un câmp din orașul Gaziantep, în sud-estul Turciei, și că nu sunt victime.
Viorel Dobran
09 mart. 2026, 14:31
Turcia anunţă că o a doua rachetă balistică iraniană a fost doborâtă în spaţiul aerian NATO

Sistemele de apărare aeriană ale NATO din estul Mediteranei au doborât luni o a doua rachetă balistică lansată din Iran care a intrat în spațiul aerian al Turciei, a anunțat Ministerul turc al Apărării, transmite Reuters.

„Fragmente ale rachetei au căzut pe câmpurile din Gaziantep”, informează Ankara. „Incidentul nu a făcut victime şi nici răniţi”, a precizat ministerul.

Aceasta este a doua rachetă balistică iraniană care a vizat Turcia, membră NATO, în ultima săptămână. Prima rachetă balistică lansată de Iran care a vizat Turcia a fost doborâtă miercurea trecută, 4 martie. Ministerul turc al Apărării anunțat atunci că apărarea antiaeriană a NATO a distrus o rachetă balistică iraniană care se îndrepta spre spațiul aerian turc, incident care a reliefat, pentru prima dată, posibilitatea ca războiul să se extindă la întreaga alianță.

Operațiunea ”Epic Fury”, ziua 10. Fiul lui Ali Khamenei a fost ales noul lider suprem al Iranului. Noi atacuri asupra statelor din Golful Persic, peste 32 de răniți în Bahrain. Donald Trump afirmă că va lua decizia în comun cu Benjamin Netanyahu privind oprirea războiului

Turcia anunţă desfăşurarea a şase avioane de vânătoare F-16 în partea de nord a Ciprului

Şase avioane de vânătoare F-16 au fost desfăşurate luni în partea de nord a Ciprului „pentru a consolida securitatea”, a anunţat luni Ministerul turc al Apărării, referindu-se la acea parte a insulei care este recunoscută doar de Ankara, relatează AFP.

„Având în vedere evoluţia recentă a situaţiei din regiunea noastră şi în cadrul unui plan progresiv menit să consolideze securitatea Republicii Turce a Ciprului de Nord, şase avioane de vânătoare F-16 şi sisteme de apărare aeriană au fost dislocate în Ciprul de Nord începând de astăzi”, a precizat ministerul într-un comunicat transmis luni.

Măsura era anticipată deja de câteva zile. O bază aeriană britanică din Cipru a fost lovită în urmă cu o săptămână de o dronă fabricată în Iran, la câteva ore după decizia Londrei de a autoriza Washingtonul să utilizeze bazele sale militare împotriva Iranului. Alte două drone care se îndreptau spre insulă au fost, de asemenea, interceptate în aceeaşi zi.

Recunoscută doar de Turcia, autoproclamata „Republica Turcă a Ciprului de Nord” şi-a declarat independenţa la 15 noiembrie 1983, la nouă ani după intervenţia militară turcă din 1974, justificată de Ankara ca reacţie la încercarea unui grup de ofiţeri pucişti de a anexa Cipru la Grecia. De atunci, zona trăieşte sub influenţa Turciei, care a trimis acolo un număr nedeterminat de colonişti.

Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a avertizat împotriva încercărilor de a declanșa un război civil în Iran, anunță La Repubblica.

„Ne opunem tuturor scenariilor care vizează declanșarea unui război civil în Iran prin exploatarea diviziunilor etnice sau religioase. Este un scenariu extrem de periculos. Avertizăm deschis pe toată lumea, atât în Occident, cât și în Orient, împotriva acestui scenariu”, a declarat el într-o conferință de presă la Istanbul.

Mojtaba Khamenei, noul lider suprem al Iranului, a fost rănit în război, potrivit presei iraniene. Israel susține că l-a vizat într-un atac aerian săptămâna trecută


„Am ridicat această problemă în discuția telefonică cu secretarul de stat american Marco Rubio. Ei au declarat că nu sunt implicați într-o astfel de acțiune și că nu au intenția de a face acest lucru”, a declarat ministrul turc de externe cu privire la posibilitatea ca Statele Unite să antreneze grupuri kurde iraniene pentru războiul împotriva Iranului.
„Sperăm că liderii de opinie kurzi din regiune nu vor comite greșeala de a-și asuma o astfel de responsabilitate istorică. Suntem în contact permanent cu Barzani, Talabani și alte părți interesate. O astfel de greșeală ar fi ireparabilă”, a adăugat el, referindu-se la liderii Kurdistanului irakian.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Câți români s-au uitat la Istvan Kovacs arbitrându-l pe Lionel Messi. Antena 1 și-a demolat concurența și în Canada – Africa de Sud
Capital.ro
INS anunță schimbări importante în economie pentru vara lui 2026. Construcțiile cresc, iar comerțul și serviciile intră pe scădere
Playtech.ro
Canicula lovește și facturile. De ce plătește România cea mai scumpă energie din Europa, explicația simplă
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo au fost găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Horoscop 29 iunie 2026. O zi a schimbărilor și a deciziilor definitive pentru toate zodiile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?