Turcia devine republică prezidenţială cu puteri sporite. Erdogan suprimă zece ministere şi controlează totul

Recep Tayyip Erdogan a fost învestit ca preşedinte al Turciei pentru un nou mandat care îi va oferi puteri sporite, scrie The Guardian.

Liderul reales depune jurământul luni la ora 13:00, după care va prezida o ceremonie la palatul prezidenţial, inaugurând o nouă eră în istoria modernă a Turciei, prin trecerea la sistemul prezidenţial, în baza reformei constituţionale adoptate la limită în urma referendumului din aprilie 2017.

Lansarea „hiperpreşedinţiei” lui Erdogan are loc la aproape doi ani de la tentativa de puci de la 15 iulie 2016, iniţiată de un grup de militari şi urmată de ample epurări care au vizat mai ales forţele armate, poliţia şi alte instituţii publice, fiind arestate sau concediate zeci de mii de persoane, informează Agerpres

Alte articole

MAI anunță cine sunt suspecții arestați în cazul jafului de la Muzeul Drents din Olanda: „Facem precizarea că niciunul dintre cei trei nu este român”

VIDEO Focuri de arme automate, autobuze incendiate şi 875 de arestări în Franţa. A patra noapte de violenţe

Cel mai recent val de concedieri, anunţat duminică, a afectat peste 18.000 de oameni, în majoritate militari şi poliţişti, care au fost daţi afară printr-un decret prezentat ca fiind ultimul semnat sub auspiciile stării de urgenţă instaurate a doua zi după puciul eşuat.

Recep Tayyip Erdogan „va dispune de acum înainte de sprijinul instituţional şi legal necesar pentru a controla tot”, în cadrul noului sistem, a explicat Ayse Ayata, profesoară de ştiinţe politice la Universitatea tehnică a Orientului Mijlociu de la Ankara, potrivit Agerpres

Postul de prim-ministru va fi suprimat, iar şeful statului va deţine ansamblul puterilor executive şi va putea promulga decrete. Tot el îi va numi pe şase dintre cei 13 membri ai Consiliului judecătorilor şi procurorilor (HSK), însărcinat cu numirea şi destituirea personalului din sistemul judiciar.

În acelaşi timp, cum preşedintele este şi şeful formaţiunii sale politice, „îi va controla şi pe deputaţii partidului său, ceea ce înseamnă că preşedintele va avea controlul asupra puterii executive, a celei judiciare şi a celei legislative din ţară”, a subliniat Emre Erdogan, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Bilgi din Istanbul. „Un astfel de sistem creează o vastă arie de oportunităţi ca preşedintele să guverneze ţara singur”, a adăugat acesta.

Totuşi, la alegerile legislative care au avut loc în acelaşi timp cu cele prezidenţiale, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator) al lui Erdogan a obţinut doar 295 din cele 600 de locuri şi nu dispune singur de majoritate în noua legislatură, contând pe susţinerea MHP (ultranaţionalist), care are 49 de mandate. Dar, „cu timpul, MHP şi-ar putea reconsidera poziţia şi ar putea formula revendicări”, cum ar fi posturi guvernamentale sau diferite concesii, a notat Ayse Ayata. În egală măsură, mulţi experţi se tem ca alianţa cu MHP să nu determine o înăsprire a politicilor lui Erdogan, îndeosebi în problema kurdă, potrivit Agerpres.

După ce va depune jurământul, Erdogan va prezenta noul guvern, cu o formulă restrânsă, numărând doar 16 ministere în loc de 26 (fără a-l lua în calcul şi pe premier) ca până acum. Mai multe ministere vor fuziona, cum ar fi cel al Afacerilor Europene, care va face parte din Ministerul de Externe. Preşedinţia va fi asistată în plus de o serie de „comisii” şi birouri responsabile de diverse sectoare, deşi nu se cunosc deocamdată detalii despre competenţele acestora, potrivit Agerpres.

Răspunzând criticilor opoziţiei legate de anvergura noilor sale puteri, Erdogan insistă că sistemul prezidenţial garantează eficacitate în faţa provocărilor cu care se confruntă Turcia. Cea mai presantă dintre acestea pare a fi criza economică, manifestată printr-o inflaţie ridicată, devalorizarea monedei şi un deficient semnificativ de cont curent, în pofida unei creşteri solide. Situaţia se explică, în parte, prin lipsa de încredere a pieţelor în strategia economică a preşedintelui turc, adept înfocat al scăderii ratelor dobânzii pentru combaterea inflaţiei, în timp ce majoritatea economiştilor susţin contrariul.