Turiştii, avertizaţi să evite zona Retezatului Mic din cauza urşilor

Salvamontiştii hunedoreni avertizează turiştii să evite, în următoarele două săptămâni, zona Retezatului Mic şi creasta Piule-Pleşa din cauza pericolului pe care l-ar putea reprezenta urşii care vin în cele două locuri din Parcul Naţional Retezat.
Iulian Tudor
11 iul. 2014, 17:42
Turiştii, avertizaţi să evite zona Retezatului Mic din cauza urşilor

Animalele sălbatice sunt atrase de mirosul degajat de cadavrele a peste 400 de oi care au murit în cele două zone din Masivul Retezat, unele fiind lovite de trăsnet, iar altele alunecând într-o vale foarte îngustă din care nu au mai putut ieşi, potrivit Agerpres.

„Îi sfătuim pe turişti să evite traseele din zona Câmpuşel, Drăgşanu, Albele şi creasta Retezatului Mic de la Cabana Buta spre Piatra Iorgovanului. De asemenea, se va evita coborârea pe traseele spre Câmpuşel, pe Valea Drăgşanului”, a declarat vineri şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Acesta a precizat că echipe ale Salvamont şi ale Jandarmeriei Montane se vor afla, în permanenţă, la refugiile Poiana Pelegii şi Buta pentru a-i atenţiona pe turişti să nu meargă pe traseele de munte din zona Retezatului Mic şi a crestei Piule-Pleşa.

Potrivit relatărilor ciobanilor care se află cu turmele pe munte, aproximativ 300 de oi au murit pe o vale îngustă din zona Drăgşanu-Albele, după ce au alunecat pe o pantă abruptă, în urmă cu o săptămână. Tot atunci, în zona Piule-Pleşa, la circa trei ore distanţă de primul loc, circa 150 de oi au murit după ce au fost lovite de un trăsnet.

Ciobanii au îndepărtat mai multe oi din vecinătatea traseelor turistice, dar urşii au simţit prezenţa animalelor şi au început să vină acolo pentru a-şi procura hrana. Cei patru sau cinci urşi văzuţi acolo nu au atacat omul, a precizat şeful Salvamont Hunedoara.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Susținătorii lui Călin Georgescu s-au adunat la fața sediului DIICOT. Cum îl apără pe fostul prezidențiabil
Fanatik.ro
Laurențiu Reghecampf, prima decizie la FCSB: „Îi sparg 10 zile! Nu sunt pregătiți, patroane!”
Capital.ro
Curs valutar luni, 21 septembrie. Cât valorează euro și dolarul la început de săptămână. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută explicații
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Continuă războiul! Florin Prunea l-a ironizat pe Robert Niță după bucuria de la golul lui Andrei Șucu: ”Ferească Dumnezeu!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte