Ţuţuianu: SRI să răspundă dacă multinaţionalele au sprijinit protestele. Dragnea: Nu ştiu dacă e nevoie de aşa ceva

Şeful comisiei parlamentare de control al SRI, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, a declarat, luni, că va cere Serviciului Român de Informaţii răspunsuri cu privire la suspiciunile sale că multinaţionalele ar fi sprijinit protestele antiguvernamentale din România, explicând că acest lucru ar încălca legea securităţii naţionale. În replică, Liviu Dragnea nu crede că ar fi nevoie de o anchetă SRI la multinaționale legată de protestele de stradă.
Iulian Tudor
06 feb. 2017, 11:17
Ţuţuianu: SRI să răspundă dacă multinaţionalele au sprijinit protestele. Dragnea: Nu ştiu dacă e nevoie de aşa ceva

”Îmi pun o întrebare pentru că, de exemplu, un ziar din Prahova a spus că salariaţii de la o firmă cu capital străin au fost forţaţi să iasă la miting. Lucrul ăsta e nelegal. Chiar nu vreţi să înţelegi ce spun eu? Vorbesc de lucruri nelegale. Nu aduc acuze nimănui, dar cred că instituţiile abilitate ale statului trebuie să ne dea un răspuns (…) Ăsta e un răspuns pe care îl va da SRI. Nu îl dau eu”, a declarat Şeful comisiei parlamentare de control al SRI, Adrian Ţuţuianu.

Senatorul PSD a explicat că există o lege care interzice firmelor străine cu capital străin să îşi folosească banii în alte scopuri decât cele proprii.

”Dacă o firmă foloseşte bunurile, capitalul propriu pentru a sprijini anumite activităţi, legea 31/1990 spune că este infracţiune. Folosirea creditului sau bunurilor societăţii în scopul propriu sau unei alte persoane. Este o discuţie de făcut şi trebuie analizată. Al doilea lucru, pe mine mă interesează din punctul de vedere al securităţii naţionale. Există un articol 11 în legea securităţii naţionale care prevede foarte clar că, atunci când se urmăreşte înlocuirea puterii de stat prin mijloace violente şi aşa mai departe, problema este una de securitate naţională”, a explicat Ţuţuianu.

Întrebat ce bunuri a văzut în piaţă aparţinând unor societăţi, Adrian Ţuţuianu a răpuns iritat că maşinile cu care se duc angajaţii la miting sunt astfel de bunuri.

”Cred că dumneavoastră nu aveţi noţiunea de bun. Păi, când iei maşina de la firmă, două, trei, şapte, zece, când plăteşti de pe contul firmei maşini care merg la activităţi de tipul ăsta, nu e folosirea bunurilor societăţii sau creditului ei? Haideţi să fim puţin mai analitici şi nu doar să luăm aşa ceea ce pare senzaţional”, a mai spus Adrian Ţuţuianu.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților, nu crede că ar fi nevoie de o anchetă SRI la multinaționale legată de protestele de stradă.

„Asta nu e o decizie nici a mea, nici a dumnealui, n-a vorbit cred ca președinte al Comisiei de control SRI. Mă rog, nu știu, au venit tot felul de informații, probabil că aceste declarații au fost făcute după ce au fost văzuți în piață președinți ai unor bănci sau ai unor companii multinaționale, firme străine care protestau. Nu știu dacă e nevoie de așa ceva (anchetă — n.r.), pentru că, până la urmă, sunt și companii românești, mai mici sau mai mari, care au făcut acest lucru. Până la urmă, este dreptul lor”, a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului.

Institutul pentru Politici Publice a cerut demisia președintelui Comisiei comune de control al SRI din Parlament, Adrian Țuțuianu, pe fondul declarațiilor acestuia referitoare la investigarea companiilor multinaționale în contextul protestelor.

”Intențiile anunțate public de președintele Comisiei comune de control a SRI din Parlamentul României, Adrian Țuțuianu, de a cere Serviciului Român de Informații să investigheze companii multinaționale care și-au îndemnat angajații să participe la protestele din stradă din ultimele zile împotriva Ordonanței Guvernului Grindeanu pentru modificarea Codului penal/de procedură penală pentru că acest fapt ‘este o chestiune de siguranță națională’, reprezintă o instigare la ură împotriva firmelor cu capital străin în România. Această atitudine iresponsabilă, venind din partea unei comisii parlamentare, aduce prejudicii imense imaginii României în relația cu partenerii săi externi”, potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de IPP.

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Spynews
Noi informații în cazul tinerei care a murit după ce a născut la un spital privat din Constanța. Spitalul, explicații privind documentele medicale
Fanatik.ro
Ce ținută a purtat Ioana, soția lui Florinel Coman, când a fost nașă de botez. A strălucit datorită alegerii sale
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Președintele și administratorul de bloc sunt obligați să contribuie. Legea nu-i scutește
Playtech.ro
De ce să porneşti aerul condiţionat şi toamna sau iarna, în maşină. Experţii auto: “Nu este doar pentru vară”
Adevarul
Șoc în cultura română: Ecaterina Oproiu, apreciat critic de film, i-a turnat la Securitate pe Radu Beligan, George Călinescu și Nina Cassian
wowbiz.ro
Ți se rupe sufletul! Marele regret cu care Marinela Chelaru a plecat la cele veșnice
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
El este tânărul care a spulberat o mamă și pe copilul aflat în cărucior, pe o trecere de pietoni din București. Mesajul postat de șofer, chiar înainte de tragedie
Cancan.ro
'Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia 6 copii'. Acuzații dure după moartea Mădălinei din Giurgiu
iamsport.ro
Atac necruțător la adresa lui Mircea Lucescu: ”Stai acasă, plimbă-ți nepoții, du-te în parc, joacă șah! Și-a păstrat comportamentul securistic”
MediaFlux
Tradiții și superstiții de Cuvioasa Parascheva. De ce nu e bine să dai bani cu împrumut în 14 octombrie și ce mai este interzis azi
stirilekanald.ro
"Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia șase copii și uterul soției intact!” - Reacția dură a lui Nicu Ștefănuță după moartea tinerei din Constanța
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025