Tzancă Uraganu tună și fulgeră, după ce fiul său a fost victima hoților: „Vă va blestema și copiii, și familia”

Fiul lui Tzancă Uraganu și al Lambadei, în vârstă de un an și jumătate, a rămas fără lănțișorul primit de la părinții săi. Cântărețul a postat un anunț pe rețelele sociale, în care cere persoanei care a luat bunul copilului său, să îl înapoieze.
Alina Costache
25 mart. 2026, 09:04
Tzancă Uraganu tună și fulgeră, după ce fiul său a fost victima hoților:

Tzancă Uraganu tună și fulgeră după ce a aflat că fiul său cel mic, Yamal, a fost victima unor hoți. Manelistul a povestit tot ce s-a întâmplat, dar și ce are fe gând să facă în cazul în care copilul lui nu va primi lănțișoru înapoi.

De asemenea, cântărețul i-a dat un răgaz de 24 de ore persoanei care a făcut acest gest, în caz contrar, atât el, cât și mama copilului, Lambada, vor merge la biserică și îi vor blestema pe cei care au furat.

„S-a furat lanțul băiatulul meu, lui Yamal, ăsta mic, și nu e vorba de un lanț, la mine chiar nu e vorba de un lanț, dar este un gest extraordinar de urât să faci asta față de mine și de băiatul meu. Copil de un an jumătate, să-i furi lanțul de la gât (…)

Până mâine, dacă nu apare lanțul… nu știu cine l-a luat, nu știu cine, pentru că s-au învârtit mai mulți pe aici, prin casă, și chiar nu am o bănuială ca să spun exact (…) Inclusiv maică-sa (n.r. Lambada) se va duce la biserică și vă va blestema și copiii, și familia, și rasa, de la mic la mare”, a transmis Tzancă Uraganu.

Citește și: Tzanca Uraganu s-a săturat să fie naș. Anunțul manelistului i-a șocat pe fani: „Am motivele mele personale, ca fiecare om”

Tzancă Uraganu s-a rugat să scape de dependența de droguri

Tzancă Uraganu a dezvăluit că a mers să se roage la Mănăstirea Ghighiu din Ploiești pentru a scăpa de un viciu grav: consumul de droguri. Cântărețul căzuse pe o pantă periculoasă și începuse să ia substanțe interzise care îi făceau foarte mult rău. Timp de mai mulți ani, a recunoscut el, a consumat droguri, lucru care ajunsese să îi afecteze profund viața.

„Am promis la Icoana Făcătoare de minuni de la Ghighiu, de la mine de acolo de la Ploiești. E o icoană făcătoare de minuni care are 400 de ani și vin oameni din toată lumea acolo. Și eu m-am dus și am pus mâna pe ea și am promis că niciodată în viața mea nu o să mai fac așa ceva.

Da, jur, am șase ani. Pe 2 februarie acum am împlinit 6 ani în care am făcut eu Tik Tok-ul acela. Simt eu nevoia pe data asta să fie o zi specială pentru mine. Și am șase ani în care m-am ținut de cuvânt.

Vreau să mă duc la icoană și să îi spun că m-am ținut de cuvânt. Și crede-mă, că am stat în anturaje, fel și fel și pot să fie 50, pentru mine, acelea sunt ceva care nici nu mai există substanțele astea. Nu am mai avut niciun gând, nici măcar o încercare să mă gândesc, absolut deloc”, a dezvăluit Tzancă Uraganu la un podcast.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Fiica lui Ilie Bolojan se mărită cu un fost fotbalist de la FC Bihor! „Nu e nuntă de partid”. Totuși, ce grei ai PNL ar putea participa
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România