Ucigaşi în libertate. Top 5 cei mai feroce criminali în serie care nu au fost prinşi niciodată

Au semănat teroare la vremea lor, au scris cu sânge istoria locurilor pe unde au trecut, dar au reuşit să scape nepedepsiţi, fiind de negăsit de către oamenii legii. Poveştile lor sunt fascinante, iar în jurul personajelor s-au ţesut o serie de legende.
Filip Stan
02 oct. 2016, 04:37
Ucigaşi în libertate. Top 5 cei mai feroce criminali în serie care nu au fost prinşi niciodată

1. Jack Spintecătorul

A fost un ucigaş care a bântuit străzile Londrei spre sfârşitul secolului al XIX-lea, iar victimele şi le alegea din rândul prostituatelor. Dosarele poliţiei relevă  unsprezece omoruri atribuite lui Jack Spintecătorul, pe parcursul perioadei 3 aprilie 1888 – 13 februarie 1891. Totuşi, cel puțin alte șapte crime sau atacuri violente i-au fost atribuite acestuia de scriitori sau istorici ai vremii. Brutalitatea omorurilor şi ineficienţa poliției, care nu a reușit să-l identifice sau să-l captureze vreodată, au ţesut în jurul lui Jack Spintecătorul numeroase legende.

Abia după 126 de ani, în 2014, identitatea criminalului a fost descoperită, pe baza testelor ADN făcute pe materia organică de pe un şal al unei victime. Acesta ar fi fost imigrantul polonez Aaron Kosminski, unul dintre cei şase suspecţi anchetaţi la momentul respectiv. El a ajuns la Londra la începutul anilor 1880, emigrând din ţara natală împreună cu familia, din cauza pogromului rus.  Aaron Kosminski avea 23 de ani când a comis crimele, era frizer şi locuia cu cei doi fraţi ai săi şi cu o soră. A decedat pe 24 martie 1919.

2. Ucigaşul Zodiac

Este cu siguranţă cel mai faimos ucigaş în serie din istorie, după Jack Spintecătorul. Zilele sale de „glorie” au fost în perioada 1968-1969, dar misterul ţesut în jurul său a persistat în deceniile următoare, culminând cu filmul Zodiac, al lui Fincher, din 2007. Autorităţile din nordul Californiei i-au atribuite în mod ofical cinci crime şi două tentative de crimă, dar se crede că de fapt el ar fi ucis mult mai multe persoane. În ciuda contactelor sale frecvente cu presa (și, prin urmare, cu poliția) prin scrisori codificate, și în ciuda audierii mai multor suspecți, nimeni nu a fost acuzat vreodată. Chiar şi în zilele noatre multe dintre scrisorile Zodiac sunt nedescifrate. În scrisorile trimise, Zodiac a revendicat 37 de crime.

Numele Zodiac provine de la semnele ciudate pe care le lăsa la locul faptei. Lyndon Lafferty, un ofițer de poliție care a făcut parte din echipa de anchetatori a cazurilor, a scris o carte intitulată The Zodiac Killer Cover-Up, în care susține că s-ar fi descoperit identitatea agresorului încă din 1971 și că mobilul crimelor ar fi fost adulterul comis de fosta sa soție.

3. Criminalul Fantomă

A „operat” cu câţiva ani înainte de Zodiac, pe teritoriul Statelor Unite, el terorizându-i pe locuitorii micuţei aşezări Texarkana, situată la frontiera dintre statele Texas şi Arkansas. Era anul 1946 şi într-un interval de numai 10 săptămâni (23 februarie – 4 mai) a agresat 8 persoane, pe 5 dintre ele lăsându.le fără viaţă. Anchetatorii au alcătuit un cerc larg de suspecţii, de 400 de persoane, dar nimeni nu a putut fi condamnat.

Criminalul Fantomă a fost şi el fascinant pentru regizori, inspirând turnarea filmului Teroarea de la Apusul Soarelui (2014). Modalitatea sa de a acţiona era una inedită: ucidea o dată la 21 de zile, după ce soarele apunea.

4. Spintecătorul din Atlanta

Este un criminal în serie care a ucis cel puţin 15 femei în oraşul american Atlanta, în anul 1911, el nefiind niciodată prins sau identificat. Toate victimele sale au fost tinere de culoare, astfel că acest caz nu a reprezentat în acele vremuri o prioritate pentru poliţie. Şase suspecţi au dost audiaţi, însă niciunul nu a putut fi pus sub acuzare.

Deşi ofcial este înregistrat cu 15 crime comise, acesta fiind numărul de corpuri găsite de autorităţi, se estimează că el ar fi ucis de fapt până la 21 de femei.

Timp de patru ani Atlanta a fost terorizată de acest ucigaş în serie, după care criumele au încetat brusc.

5. The Stoneman, ucigaşul din Calcutta

Criminalul şi-a căpătat această poreclă deoarece în 1989, pe când cutreiera strrăzile din oraşul indian Calcutta, avea obiceiul să zdrobească persoanele fără adăpost, în timp ce acestea dormeau. În zadar au fost suplimentate efectivele de ordine care să patruleze pe străzile oraşului, bruta din Calcutta nu a fost niciodată depistată.

Numărul victimelor sale este estimat între 13 şi 26, asta fiindcă pe lângă crimele din 1989 se presupune că ar mai fi avut un episod, între 1985 şi 1987.

Bazat pe aceste crime, producătorul  Bobby Bedi a făcut filmul „Crimele lui Stoneman”. Filmul a fost lansat pe 13 februarie 2009 şi îi are în rolurile principale pe Kay Kay Menon şi Arbaaz Khan. Scenaristul şi directorul Manish Gupta spune că povestea filmului este 40% reală şi 60% ficţiune.

DailyBusiness
Serialul care a cucerit Netflix-ul. A urcat pe primul loc în topurile lunii august
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Drama tinerei care s-a căsătorit la 12 ani și a rămas văduvă la 19 ani. A fost vândută de familie și a trăit momente cu adevărat dureroase
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai poate face nimic. Soția sa, Cristela Georgescu, obligată să se conformeze. Nu s-ar fi așteptat să fie totul public
Playtech.ro
Temperaturile scad până la 0 grade. Zonele afectate brusc de frig în următoarele ore
Adevarul
Un nou scandal homosexual zguduie Biserica Ortodoxă Română. Desfrâu și mesaje halucinante între un preot și un tânăr
wowbiz.ro
El e băiatul de 13 ani mort după ce a mâncat tăieței! S-a prăbușit brusc, imediat după ce i-a consumat. Autoritățile sunt în alertă! Toate detaliile
Evz.ro
Cartea electronică de identitate și cartea simplă. Punctele-cheie care îi încurcă pe români
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Doliu în diplomația română! Ambasadorul Ioan Donca a murit la 85 de ani
Cancan.ro
Complicele lui Emil Gânj a fost PRINS! Ireal unde l-au găsit polițiștii din România pe Ilie Sălăgean
iamsport.ro
Florin Bratu l-a lovit pe Costin Ștucan: ”Mi-a dat o palmă! «Auzi, bă, de ce ai scris de mine?»”
MediaFlux
Locul de muncă la care lucrezi cu ChatGPT și primești salariu 25.000 lei
stirilekanald.ro
A fost prins în Germania. Emil Gânj a dat peste cap planurile polițiștilor
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!