Ucraina susține că a scos din funcțiune 7 dintre cele mai mari 10 depozite aparținând Wildberries, „Amazonul Rusiei”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că forțele armatei sale vor continua și în septembrie atacurile cu rază lungă de acțiune în profunzimea teritoriului Rusiei, care a suferit pagube economice importante în ultimele săptămâni.
Viorel Dobran
18 aug. 2026, 16:50
Ucraina susține că a scos din funcțiune 7 dintre cele mai mari 10 depozite aparținând Wildberries,

Ucraina a susținut că atacurile sale împotriva gigantului de comerț electronic Wildberries, ‘Amazonul’ rusesc, au scos din funcțiune șapte dintre cele mai mari zece centre logistice ale companiei, informează duminică EFE.

‘Ucraina a scos din funcțiune 7 dintre cele mai mari 10 centre logistice ale Wildberries’, a declarat Ministerul Apărării din Ucraina pe Facebook.

Cel mai recent atac împotriva companiei a avut loc sâmbătă seară, când mai multe drone au fost lansate asupra regiunii Moscova.

Pe lângă depozitul din Domodedovo, centrul logistic al companiei situat în parcul industrial Koledino și-a încetat și el activitatea, potrivit Ministerului Apărării.

O dronă a explodat în Moldova. Autoritățile au închis spațiul aerian. Maia Sandu: Unele drone ajung nu din întâmplare, ci „pentru că sunt trimise” în Moldova şi România 

Conform Kievului, acesta era cel mai mare depozit al Wildberries, cu o suprafață de 250.000 de metri pătrați. Săptămâna aceasta, Serviciul Ucrainean de Informații Externe a estimat pagubele economice cauzate companiei Wildberries de atacurile sale cu drone cu rază lungă de acțiune la peste 100 de miliarde de ruble (1,051 miliarde de euro).

Serviciul a declarat că Ucraina a provocat incendii și distrugerea a cel puțin 14 centre logistice ale companiei. Într-un scenariu pesimist pentru companie, pierderile financiare ar putea ajunge chiar la 200 de miliarde de ruble (2,101 miliarde de euro), potrivit serviciilor secrete ucrainene.

Potrivit Kievului, nevoile totale de finanțare ale Wildberries sunt deja estimate la 1,3 trilioane de ruble (13,66 miliarde de euro).

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina atacă Wildberries, de la mijlocul lunii iulie, pe motiv că firma rusă depozitează provizii militare și componente de drone.

Zelenski spune că Ucraina va continua și în septembrie atacurile în adâncimea teritoriului rus

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că forțele armatei sale vor continua și în septembrie atacurile cu rază lungă de acțiune în profunzimea teritoriului Rusiei, care a suferit pagube economice importante în ultimele săptămâni.

În cadrul unei întâlniri a lui Zelenski cu înaltul comandament militar a fost analizată situația în mai multe sectoare ale frontului, dar și evoluția operațiunilor pe distanțe lungi în prima jumătate a lunii august și măsurile pentru viitoarele atacuri împotriva teritoriului rus.

„Am reafirmat prioritățile atacurilor în adâncime pentru săptămânile următoare și pentru septembrie. Pierderile confirmate suferite de Rusia demonstrează că strategia noastră de atacuri pe distanțe lungi este pe drumul cel bun”, a declarat președintele ucrainean pe Telegram, citat de agențiile EFE.

Citește și Primele imagini cu momentul în care drona a fost doborâtă la Galați de un F-18 spaniol. „Pare să fie rusească”

Volodimir Zelenski a lansat la 25 iunie o campanie intensă de atacuri în adâncimea teritoriului Rusiei care trebuia să dureze 40 de zile, dar a continuat mai mult timp.

În ultimele săptămâni, forțele ucrainene au lovit cu drone baze navale rusești și instalații de gaze și petrol aflate la sute de kilometri distanță de linia frontului, printre alte obiective prin care Kremlinul își finanțează războiul, pentru a slăbi mașina de război rusă, dar și economia în general, inclusiv atacuri asupra depozitelor gigantului de comerț electronic Wildberries.

Rusia a ripostat cu atacuri masive cu rachete balistice, greu de interceptat, împotriva Kievului și a infrastructurii portuare a Ucrainei de la mările Azov și Neagră.

În acest context, numărul victimelor civile de ambele părți a crescut considerabil în ultimele săptămâni. Conform informațiilor furnizate săptămâna trecută de autoritățile ruse, în luna iulie s-ar fi înregistrat cel puțin 201 de civili morți în Rusia, deși Ucraina este în continuare cea care suferă cel mai mult de pe urma atacurilor masive sângeroase ale armatei ruse.

Pe teritoriul aflat sub controlul Ucrainei au fost uciși cel puțin 437 de civili luna trecută, cifră care nu include victimele din regiunile ocupate, conform informațiilor publicate săptămâna trecută de ONU.

La rândul său, proiectul independent rus Conflict Intelligence Team (CIT) a estimat la 634 numărul victimelor civile din ambele țări în luna iulie, conform agenției citate de presă.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Denis Drăguș, discuție decisivă cu Gică Hagi: „A contat mult părerea dânsului!”. Ce sfat i-a dat „Regele”
Capital.ro
Tranzacția a fost respinsă, dar banii au dispărut din cont. Ce trebuie să verifici înainte să plătești din nou
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
1.200 de lei în plus la pensie. Casa de Pensii anunță categoria de români care primește mai mult
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului