Ajutor pentru românii cu credite în valută. Propunerea legislativă care i-ar scăpa de toate problemele

Deputatul UDMR Bihor Cseke Attila spune că formaţiunea are o iniţiativă legislativă prin care românii cu credite ipotecare luate în valută ar putea să le convertească în moneda naţională, la cursul valutar de la data contractării creditului.
Filip Stan
29 ian. 2014, 18:16
Ajutor pentru românii cu credite în valută. Propunerea legislativă care i-ar scăpa de toate problemele

Deputatul de Bihor Cseke Attila a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, o iniţiativă legislativă a grupului UDMR, despre care a afirmat că, dacă va fi adoptată, le va permite românilor cu credite ipotecare într-o monedă străină să le convertească în moneda naţională, la cursul valutar de la data contractării creditului, această facilitate venind în completarea unei directive europene de reglementare a creditelor ipotecare, ce va putea fi aplicată din anul 2016, scrie Mediafax.

„Peste 21 la sută din totalul creditelor luate de români sunt neperformante, adică au depăşit scadenţa cu cel puţin 90 de zile, în timp ce la sfârşitul anului 2009 proporţia era de trei ori mai mică. UDMR a depus o iniţiativă legislativă care ar putea ajuta pe cei care au contractat credite ipotecare în monede străine şi care acum nu-şi mai pot plăti ratele, întrucât leul s-a devalorizat”, a spus deputatul Cseke Attila.

Cseke a arătat că, prin iniţiativa înregistrată la Senat, UDMR doreşte modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

„Propunem împărţirea riscului între bănci şi consumatori. Cei care au contractat un credit în monedă străină să-l poată converti în moneda naţională la cursul mediu din luna contractării. Astfel, un român care, de pildă, a luat un credit ipotecar în franci elveţieni în ianuarie 2007 l-ar putea converti în lei la cursul de atunci, din ianuarie 2007, adică de 2,07 lei, nu la cel de azi, de 3,69 lei”, a spus Cseke.

În condiţiile în care în ultimii zece ani românii au preferat creditele în monedă străină din cauza dobânzii mai mici, deputatul bihorean consideră că această schimbare este necesară nu doar pentru debitori, ci şi pentru bănci, întrucât cetăţeanul va putea plăti ratele, iar banca îşi va recupera banii.

„S-ar reduce riscul executării silite a imobilelor ipotecate, care în unele situaţii a dus la adevărate drame”, a spus Cseke, arătând că, din cauza devalorizării pieţei imobiliare, casele evaluate la contractarea creditului la valori mari au devenit insuficiente pentru plata creditului, după executarea silită.

„Aşa, oamenii au rămas şi fără case şi tot cu credite”, a arătat parlamentarul.

Cseke a adăugat că iniţiativa UDMR vine „oarecum” în completarea Directivei europene 541 privind contractele de credit ipotecare, aflată în dezbatere în forul legislativ al Uniunii Europene.

Conform sursei citate, propunerea de directivă are câteva reglementări menite să protejeze debitorii. De exemplu, băncile nu vor putea să-şi remunereze angajaţii după numărul de credite contractate, aşa cum se întâmplă în prezent, şi vor fi obligate să ofere gratuit informaţii corecte clienţilor. O altă prevedere va permite clienţilor să ramburseze anticipat creditele, beneficiind de o reducere, dar şi să îşi convertească orice credit în moneda naţională la cursul valutar din ziua conversiei.

Dacă directiva va fi aprobată, ea va intra în vigoare cel mai devreme în primăvara anului 2016. Noile reguli europene se vor aplica doar contractelor de credit ipotecar semnate după intrarea în vigoare a directivei, aşa că românii care deja au credite ipotecare nu vor beneficia de facilităţile ei.

În aceste condiţii, Cseke speră că UDMR va avea sprijin din partea USL pentru modificarea OUG 50/2010, astfel încât să fie ajutaţi şi cetăţenii care deja au contractat credite.

Citeşte şi Cseke Attila: USL preia mijloacele lui Traian Băsescu prin suprapunerea referendumului cu euroalegerile

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Acuze dure la adresa oltenilor după Hermannstadt – Universitatea Craiova 0-2: “Am vrut să-i perpelesc. Suntem mici și nu ne ajută nimeni”
Capital.ro
Reguli la bloc. Lege pentru toți proprietarii. Fapta care nu poate fi sancționată, chiar dacă nu există acordul asociației de proprietari
Playtech.ro
Cum face Cătălin Scărlătescu piftia de casă. Rețeta moștenită de la bunica lui
Adevarul
Băsescu cere desființarea Coaliției și-l atacă pe Grindeanu: „Crede că obligația lui e să servească doar PSD”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Noi întreruperi ale curentului electric în București, Ilfov și Giurgiu. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online