UDMR nu-i dă șanse lui Mureșan să treacă testul votului din parlament. Cât de probabil este un guvern alături de PSD

UDMR, susținător al lui Siegfried Mureșan pentru șefia viitorului guvern, nu-i dă șanse acestuia pentru învestire. Motivul? Nu sunt cele 233 de voturi necesare din partea senatorilor și a deputaților. Pe de altă parte, doi lideri din UDMR au vorbit despre scenariul unui guvern alături de PSD, însă au opinii relativ diferite în legătură cu acesta.
Irina Dumitrescu
29 sept. 2026, 22:03
UDMR nu-i dă șanse lui Mureșan să treacă testul votului din parlament. Cât de probabil este un guvern alături de PSD

Miercuri, la ora 13:00, parlamentarii vor spune dacă îl vor sau nu premier pe Siegfried Mureșan, căruia îi trebuie 233 dintre cele 465 de voturi ale senatorilor și deputaților. În opinia celor de la UDMR, europarlamentarul liberal nu are asigurat, la acest moment, suportul necesar.

„Dacă vorbiţi de guvernul despre al cărui program de guvernare vorbim, eu cred că nu va fi învestit”, a declarat Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării în cabinetul condus de Siegfried Mureșan.

Același punct de vedere îl are liderul deputaților UDMR, Csoma Botond: ”Realitatea este în acest moment nu avem cele 233 de voturi, nu avem majoritate. Această decizie a celor de la PSD, că nu votează guvernul, înseamnă că guvernul va pica mâine la vot”.

Cei doi lideri din UDMR au vorbit și despre scenariul unui Executiv alcătuit împreună cu PSD, după eșecul guvernului Mureșan. De această dată, Cseke și Csoma au avut opinii relativ diferite. Primul a spus, despre varianta unui cabinet UDMR-PSD, că nu este ”fezabilă astăzi” pentru formațiunea din care face parte.

”După votul de mâine, dacă votul de mâine va reflecta ceea ce grupurile parlamentare au spus până acum, ceea ce prefigurează că acest Guvern nu poate fi învestit, sigur, domnul preşedinte Dan are această prerogativă constituţională de a nominaliza un nou premier desemnat. Şi se va discuta pe acea nominalizare. Noi susţinem în continuare ceea ce am susţinut din mai, anul acesta, şi anume că varianta cea mai bună este aceea de refacere a coaliţiei între cele patru partide care au fost în coaliţie până în sfârşitul lui aprilie”, a mai spus Cseke Attila.

Citește și Kelemen (UDMR) anticipează că liberalii vor ”încasa un eșec” dacă sesizează CCR pentru anticipate. Mesaj ferm pentru PSD, PNL și USR: ”Există și o țară”

Csoma Botond spune însă că un guvern PSD-UDMR ar putea fi ”ar putea fi o ipoteză de lucru”, cu amendamentul ”liniei roșii” în privința extremiștilor.

”Sunt sigur că domnul președinte Nicușor Dan va mai face o desemnare. Deci, după acest eșec de mâine, dacă va fi un eșec, nu vom ajunge la alegeri anticipate.

Dacă va fi domnul Grindeanu sau poate altcineva din PSD, că și asta ar putea fi o ipoteză de lucru. Că nu domnul Sorin Grindeanu va fi desemnat, atunci trebuie să vedem.

Noi avem o linie roșie. Nu votăm Guvernul în cazul în care avem nevoie de voturile celor de la AUR și SOS România. Asta să fie clar.

Deci, dacă iese aritmetica în așa fel încât să nu avem nevoie de aceste voturi, atunci putem discuta, pentru că suntem oameni raționali și noi dorim ca România să aibă un guvern. Nu se mai poate să mergem așa înainte, fără un guvern cu puteri depline.

Dar aceasta este singura linie roșie din partea noastră. Nu am avut multe linii roșii în această perioadă, de când nu avem un guvern cu puteri depline”, a spus liderul deputaților UDMR, la antena3.

Citește și Andrei Caramitru cere o reformă radicală după arestarea lui Călin Georgescu. „Să avem o democrație reală, nu una fake”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România