Kelemen: Situaţia de la Covasna a fost exagerată artificial pentru a aţâţa la diferende şi vrajbă

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că situaţia de la Covasna cu eleva care a purtat bentiţa tricoloră a fost exagerată artificial cu scopul de a stârni şi de a amplifica "la nivelul întregii ţări o atmosferă antimaghiară care împinge societatea românească înapoi în anii ‘90" şi face apel la opinia publică să nu dea curs unor astfel de tentative "de a aţâţa la diferende şi vrajbă între majoritate şi minoritate".
Alina Costache
25 mart. 2013, 07:23
Kelemen: Situaţia de la Covasna a fost exagerată artificial pentru a aţâţa la diferende şi vrajbă

„Uniunea Democrată Maghiară din România adresează un apel ferm participanţilor la viaţa publică, să se raporteze cu înţelepciune, cumpănire şi simţul echilibrului la situaţia care s-a creat în jurul elevei de la liceul Kõrösi Csoma Sándor, din Covasna. Exagerând artificial, cu scopul de a aţâţa, semnificaţia gestului elevei din Covasna, unii au stârnit şi au amplificat la nivelul întregii ţări o atmosferă antimaghiară care împinge societatea românească înapoi în anii ‘90”, afirmă Kelemen Hunor într-un comunicat dat publicităţii luni, conform Agerpres.

Citeşte şi Mama fetiţei cu bentiţă: Sabina s-a simţit umilită, marginalizată în ţara ei. A primit ameninţări

Potrivit acestuia, membrii comunităţilor naţionale care trăiesc în România sunt cetăţeni cu drepturi egale şi au aceleaşi îndatoriri ca membrii naţiunii majoritare, iar printre valorile fundamentale ale comunităţii naţionale maghiare din Transilvania s-au numărat întotdeauna toleranţa, coexistenţa paşnică şi respectul reciproc.

„Respingem cu fermitate orice tentativă de a aţâţa la diferende şi vrajbă între majoritate şi minoritate. Uniunea Democrată Maghiară din România îi asigură de sprijinul său pe toţi cei care, în zilele din urmă, nevinovaţi fiind, au devenit ţinta acuzaţiilor sau jignirilor. Este foarte important ca toată lumea să înţeleagă că, în zilele următoare, acest gest amplificat în mod artificial nu va mai avea valoare de ştire, însă şi de acum înainte, elevii şi profesorii liceului Kõrösi Csoma Sándor, maghiari şi români, se vor duce, zi de zi, în aceeaşi şcoală, se vor întâlni pe coridoarele şcolii şi în sălile de clasă. Demoralizarea pe care au provocat-o prin acest scandal mediatic nu reflectă realitatea cotidiană din Ţinutul Secuiesc. Tocmai de aceea rugăm partidele politice din România, pe participanţii la viaţa publică şi mass-media, să se raporteze cu deplin simţ de răspundere la acest subiect, să se delimiteze de retorica anti-minoritate şi să nu dea dovadă de nici un fel de toleranţă faţă de declaraţiile şi manifestările extremiste”, a declarat liderul UDMR conform sursei citate.

Citeşte şi Mai mulţi participanţi la un miting au călcat în picioare o coroană cu panglică roşu-alb-verde

Mai mulţi elevi români de clasa a IX-a de la Grupul Şcolar „Korosi Csoma Sandor” din oraşul Covasna au venit la cursuri în data de 15 martie, când s-a sărbătorit Ziua maghiarilor de pretutindeni, cu bentiţe în culorile Tricolorului românesc şi au continuat să le poarte şi în zilele următoare, gestul lor fiind perceput drept provocator de către unii dintre colegii maghiari, iar una dintre eleve, a cărei poză a fost postată pe Facebook, a primit ameninţări cu moartea.

Citeşte şi Bentiţa tricoloră nu e doar sursă de conflict, ci şi de râs: Ce parodii au apărut pe Facebook VIDEO

Ministerul Educaţiei Naţionale a declanşat o anchetă privind evenimentele petrecute în incinta unităţii de învăţământ şi va da publicităţii rezultatele acestei verificări după ce vor fi parcurse toate procedurile legale.

Situaţia de la Covasna a declanşat o serie de acţiuni de solidarizare cu eleva care a fost ameninţată cu moartea pentru că a purtat bentiţa în culorile drapelului românesc. Vineri şi sâmbătă în mai multe oraşe din ţară, inclusiv la Covasna, şi la Bucureşti au avut loc manifestaţii de stradă în semn de susţinere a elevei şi de condamnare a acţiunilor discriminatorii şi anticonstituţionale care s-au practicat împotriva acestei tinere.

Citeşte şi Grama (PSD): Clasa politică maghiară, responsabilă moral pentru situaţia de la liceul din Covasna

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Vlad Gherman a dezvăluit ce se întâmplă în viața lui și a Oanei Moșneagu. Mesajul care a stârnit reacții: ”Etape care necesită timp”
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, editorial dur după ce a văzut lista de 48 jucători a lui Gică Hagi: „Niciun alt selecționer nu l-ar fi convocat”
Capital.ro
Oferta PPC care schimbă prețul energiei de la o oră la alta. Cine poate beneficia
Playtech.ro
Ce înseamnă rombul alb desenat pe o bandă de circulație. Regula pe care trebuie să o știe șoferii
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România a fost zguduită de o nouă mișcare seismică! În ce zonă s-a resimțit și cât de puternică a fost
iamsport.ro
A jucat sub comanda lui Gică Hagi și a dat verdictul în privința ”Regelui”: ”Aveam 7-8 goluri date și eram tot rezervă”
MediaFlux
Gigi Becali, prins pe interzis! Latifundiarul a parcat bolidul de lux fix sub semnul de circulație pentru o vizită la farmacie | Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului