Uimitoarea poveste a lui Cibilan, ultimul haiduc al Bucureştiului FOTO

Considerat ultimul „haiduc” al Bucureştiului, Cibilan era extrem de temut în anii ’80, întrând în legendă cu celebra expresie: „Să moară Cibilan!”.  Blestemul lansat de duşmanii săi a intrat în vocabularul popular cu un sens incert, fiind, practic, o expresie a uimirii, potrivit jurnaliştilor de la sport24h care i-au aflat povestea.

Cibilan este un personaj cât se poate de real, cu un trecut de pomină, a cărui viaţă s-a împărţit între stadioane, puşcării şi locurile unde singurul „argument” era pumnul. Vorba a izvorât de la ţiganii sătui de bătăile administrate de uriaşul de aproape doi metri, asta deşi eroul nostru s-a născut printre rromi, iar toate femeile din viaţa lui au fost ţigănci. Inedit este faptul că Cibilan este unchiul lui Dan Capatos, vedeta TV.

Doi jurnaliști l-a descoperit pe Cibilan, un bărbat în vârstă de 62 de ani, cu un trecut înspăimântător, în anturajul echipei din Liga a III-a Juventus Colentina. Omul este îngrijitor de teren şi cel mai de încredere paznic al stadionului dintre blocurile cartierului din estul Capitalei. Toţi cei din anturajul formaţiei Juventus cunosc câte un detaliu cu care completează portretul halucinant şi spumos al personajului. „Cibi” are propriul capitol într-o carte despre borfaşii Bucureştiului din ultimii ani ai comunismului, „Cezar, regele puşcăriilor”, scrisă de jurnalistul Cătălin Tache. Acolo e pomenit cu numele din buletin, Marin Marian, şi de aici multe confuzii printre cititorii cât de cât informaţi în subteranele acestei lumi, fiindcă „numele lui de scenă” era altul.

Cibilan a acţionat cu predilecţie în zona Colentina-Tei, dar era temut în toată Capitala. Se laudă că n-a bătut pe nimeni nevinovat. Doar cine l-a supărat pe el sau pe mama lui. Era respectat de toată lumea în anii 1984-1985 şi se delimita de mafioţii vremii: biletarii (cei care făceau speculă cu bilete de film), hoţii de buzunare, spărgătorii şi camionarii (cei care făceau trafic cu cărbune şi cu lemne). „Cibi” i-a altoit pe toţi şi n-a intrat în nicio gaşcă. I-a snopit pe Coco Anghel, pe vestitul Cezar şi pe Dan Mutu, regii Bucureştiului, până să apară Fane Spoitoru. Născut pe 10 ianuarie 1952, dar nici asta nu e sigur, Cibilan își duce zilele într-o baracă a stadionului din Colentina.

După anii în care a întors banii cu lopata (în vremea în care salariul era unui român de rând era de 1.500 de lei, iar o maşină Dacia costa 70.000 de lei, el avea în buzunar câte 20.000 de lei la fiecare ieșir în oraș), acum este prieten cu o sărăcie lucie. 

Cibilan a crescut într-o zonă rău-famată în acei ani, în estul Bucureştiului. A început să joace fotbal la Sportul. Juca, evident, pe postul de fundaş central, dar cariera sa s-a curmat rapid, fiindcă, la 18 ani şi câteva luni, a plecat într-un „cantonament” de un an şi opt luni, după ce a primit prima condamnare cu executare. După ce s-a eliberat, Cibilan s-a întors la fotbal, în calitate de „bodyguard”.

Şcoală multă n-a făcut. În clasa a II-a a fost exmatriculat, iar apoi, cu chiu, cu vai, a reuşit să obţină diploma de opt clase. N-a strâns nici avere, deşi i-au trecut prin mână mulţi bani. N-a fost bogat precum Dan Alban, zis „Albanezu”, „Cain”, „Şobolanu”, interlopii deştepţi din acele timpuri. La un moment dat, a trăit un şoc. A avut un copil care i-a murit chiar la botez, fiindcă făcuse aprindere la plămâni. A murit în căruţ. Preotul care l-a botezat pe copil şi naşul micuţului au murit şi ei, în decurs de doar trei săptămâni. După aceea a fost din nou tată. Pe băiatul lui îl cheamă tot Marin Marian, are 14 ani şi i se zice „Rică Venturiano”!

În prezent, stă în casa părintească. De fapt, într-o prelungire, pentru că în casa „bună”, la stradă, locuieşte sora sa, cu familia ei. „E un bordei lângă Bamboo. Zici că e Coliba Unchiului Tom. N-are uşă, şi nici sobă„, dezvăluie vecinii. Dar are plasmă. I-ar fi adus-o Dan Capatos, care e însurat cu fata surorii sale. Cibilan este, aşadar, unchiul vedetei TV! Se încălzeşte cu un calorifer electric. De fiecare dată când ia banii, primul lucru pe care-l face este să plătească facture la curent.

Cibilan nu se sinchiseşte prea tare de rude: „Odată a tăbărât cu toporul pe maşina cumnatului său!„. Când n-are chef să meargă acasă, stă într-o baracă de la stadionul formaţiei Juventus Colentina. Atunci când era teroarea Bucureştiului comanda numai câte 3 lăzi cu vin şi câte 200 de mici, pe care îi împărţea cu cine se nimerea. Acum a învăţat să se hrănească sănătos: nu mănâncă niciodată carne de porc. Cibilan are dantură nouă: toţi dinţii sunt din plastic, pentru că erau cei mai ieftini. Stomatologul care l-a tratat s-a speriat: i-a făcut trei injecţii, ca să-l amorţească şi nimic. „Cu cantitatea asta, adormeam şi un cal!”, s-a arătat uimit specialistul. Şi a mai „intrat la apă”. Nu mai are 140 de kilograme, ca în anii lui de glorie, ci „doar 100”. Nu se mai bate cu nimeni acum. „M-am lăsat”, se laudă omul intrat în istorie. Deşi a dus lupte grele cu miliţienii, Cibilan are o opţiune stranie: ţine cu Dinamo.