UiPath, primul „unicorn” românesc, al doilea an consecutiv pe pierdere. Cu cât au scăzut acţiunile la compania lui Daniel Dines

UiPath, primul unicorn românesc listat la Bursa din New York, a raportat venituri de 1,43 miliarde de dolari pentru anul fiscal 2025, în creştere faţă de cele 1,3 miliarde de dolari din anul precedent. Deşi compania continuă să înregistreze pierderi, acestea au scăzut la 73,7 milioane de dolari (13 cenţi pe acţiune), faţă de 90 de milioane de dolari anul trecut.
Filip Stan
13 mart. 2025, 17:46
UiPath, primul

Pentru ultimul trimestru al anului fiscal, veniturile UiPath s-au ridicat la 423,6 milioane de dolari, comparativ cu 405 milioane de dolari în aceeaşi perioadă a anului anterior. Acest rezultat este uşor sub estimările analiştilor, care preconizau venituri de 425,27 milioane de dolari. Cu toate acestea, profitul trimestrial a fost de 51,8 milioane de dolari, depăşind valoarea de 34 de milioane de dolari înregistrată anul trecut. De asemenea, câştigul pe acţiune ajustat a fost de 0,26 dolari, peste aşteptările de 0,20 dolari.

Chiar dacă rezultatele financiare indică o creştere solidă, acțiunile UiPath au scăzut cu 17% pe bursă, pe fondul unei prognoze de venituri mai slabe decât anticipau analiştii pentru anul fiscal 2026. Compania a anunţat că pentru trimestrul curent, care se încheie în aprilie, se aşteaptă la venituri cuprinse între 330 și 335 milioane de dolari. Pe tot parcursul anului 2026, UiPath estimează că veniturile totale vor ajunge la 1,53 miliarde de dolari.

Daniel Dines, co-fondator şi CEO al UiPath, a subliniat importanţa inovaţiilor aduse de companie în ultimul an.

„Anul fiscal 2025 a fost cel mai inovator an al nostru din istoria recentă, cu o mulțime de noi capabilități AI introduse și redefinind viitorul automatizării prin noile noastre produse inovatoare: Autopilot, Agent Builder, Agentic Orchestration și Agentic Testing. Sunt mulțumit de progresul pe care l-am făcut în ultimele câteva trimestre, stabilizând organizația noastră de introducere pe piață, revigorându-ne angajamentul față de centrarea pe clienți, accelerând inovația și aprofundând relațiile noastre cu partenerii strategici. Pe măsură ce intrăm în anul fiscal 2026, ne concentrăm să continuăm să inovăm, ajutându-i pe clienții noștri să obțină valoare din investițiile lor și continuând să promovăm rigoarea operațională în întreaga organizație.”, a declarat acesta, potrivit Profit.ro.

Citeşte şi: O bancă oferă bani românilor, chiar dacă nu au bani în cont. Campania se încheie peste o săptămână

Un alt subiect important legat de UiPath este restructurarea internă. Compania a decis să desființeze departamentul de Quality Assurance (QA) din Bucureşti, afectând aproximativ 25 de angajați. Această decizie face parte din tranziția către testarea complet automatizată, iar echipa QA care lucrează la produsul principal, Studio Desktop, va fi menținută pentru încă 12 luni. Deşi angajații disponibilizați au posibilitatea de a aplica pentru alte posturi disponibile în cadrul companiei, UiPath nu a oferit un punct de vedere oficial cu privire la această decizie.

Această schimbare vine în contextul în care Daniel Dines a anunțat lansarea „Actului II” din istoria companiei, cu un focus pe „Agentic Automation”, o tehnologie bazată pe inteligență artificială, care va permite AI-ului să realizeze sarcini complexe şi nestructurate asemănătoare muncii umane.

UiPath are aproximativ 4.000 de angajați la nivel global, dintre care 1.100 lucrează în România.

Citeşte şi: Pronosticul crunt al unui economist: Ne paște criza. Scumpiri de la 1 iulie, din cauza creşterii preţurilor la energie şi carburanţi

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT