Uită tot ce ştiai despre PRELUDIU dacă vrei satisfacţie maximă în dormitor. Ce trebuie să faci

Chiar dacă preludiul este important într-o relaţie intimă, cercetătorii au aflat că esenţiale sunt de fapt cele 15 minute de după finalul actului sexual. Ele pot face diferenţa între o experienţă perfectă, de neuitat şi una banală.

23 oct. 2014, 14:35
Uită tot ce ştiai despre PRELUDIU dacă vrei satisfacţie maximă în dormitor. Ce trebuie să faci

Secretul succesului în dormitor sunt mângâierile tandre de după actul sexual, spun cercetătorii, scrie descopera.ro. Astfel, ei declară că 15 minute de atingeri şi mângâieri pline de afecţiune vor consolida relaţia.

Citeşte şi Cafeaua te face mai puţin bărbat în pat. Ce trebuie să bei

Cercetătorii au analizat două studii, care au fost publicate în revista Archives of Sexual Behavior. În cadrul studiilor, realizate de cercetători de la două universităţi de lângă Toronto, 450 de adulţi au fost chestionaţi despre gradul de satifacţie în relaţie şi despre gesturile pe care le fac imediat după sex.

Citeşte şi Limbajul trupului: Ce-ţi transmite fără să vorbească atunci când faceţi sex

Astfel, ei au aflat că durata gesturilor tandre de după actul sexual este esenţială pentru un grad mai mare de satisfacţie. Şi, în ciuda prejudecăţilor, nu doar femeile îşi doreau aceste mângâieri, ci şi bărbaţii.