Ultima apariție publică a lui Ion Iliescu, internat la Terapie Intensivă. Fostul președinte se deplasează greu

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, se află internat la Terapie Intensivă, la spitalul SRI. Ultima sa apariție publică a fost în martie 2017, citat la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Revoluției, retrimis recent la Parchetul Militar.
Irina Dumitrescu
10 iun. 2025, 15:50
Ultima apariție publică a lui Ion Iliescu, internat la Terapie Intensivă. Fostul președinte se deplasează greu

”În după-amiaza zilei de ieri, 9.06. 2025, Ion Iliescu, fost presedinte al Romaniei, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgenta Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru efectuarea unor investigații.

Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior. A fost internat, iar în prezent beneficiază de ingrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, a transmis Serviciul Român de Informații.

În urmă cu șase ani, Ion Iliescu a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru pericardită lichidiană. De asemenea, se știe că fostul președinte suferă de cardiopatie ischemică și trăiește de mai mulți ani fără vezica biliară. În decembrie 2023 s-a aflat că mobilitatea sa este redusă, fără alte detalii în plus.

Vezi și Ion Iliescu, internat în stare gravă la ATI la Spitalul SRI

Apoi în ianuarie 2025, procurorii au reluat Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, iar Iliescu a fost inculpat pentru infracțiuni contra umanității, fiind acuzat că, împreună cu alți lideri ai vremii, a orchestrat o politică de represiune împotriva populației civile din Capitală.

În ultimii ani, Ion Iliescu a evitat să iasă în spațiul public. Ultima sa apariție a fost în martie 2017, când fostul președinte al României a fost audiat la Parchetul General privind Dosarul Revoluției. La acea vreme, fusese inculpat oficial pentru infracțiuni contra umanității în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie, 1990.

Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii. De atunci, fostul șef de stat nu a mai participat la evenimente publice, iar informațiile despre starea sa de sănătate sunt puține. Fostul politician a preferat să rămână departe de lumina reflectoarelor, având o prezență discretă în spațiul public. Acesta nu a participat nici măcar la festivitățile de 1 Decembrie unde, de regulă, sunt invitați toți șefii de stat.

Recent, Ion Iliescu l-a felicitat pe președintele ales Nicușor Dan, după victoria obținută la alegerile prezidențiale din mai 2025. În postarea de pe blogul personal, Iliescu a scris că România „traversează o perioadă complexă, cu provocări economice, sociale și geopolitice deosebite” și subliniază faptul că „este esențial ca toate forțele politice democratice să conlucreze, să lase deoparte spiritul conflictual”.

Fostul lider de la Cotroceni a mai spus că experiența acumulată de Nicușor Dan în domeniul administrației și ”implicarea constantă în viața publică” sunt motive pentru a ”spera într-un mandat prezidențial marcat de echilibru”.

Citește și Nicușor Dan la Chișinău. PRIMELE IMAGINI cu șeful statului român și Maia Sandu

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Dumnezeu m-a salvat! Eram paralizat”. Confesiune tulburătoare a lui Daniel Pancu despre legătura cu Divinitatea și promisiunea pe care i-a făcut-o duhovnicului - Fanatik.ro
Capital.ro
Curs valutar joi, 24 septembrie. BNR a anunțat noile valori pentru euro, dolar și aur. Cele mai recente cifre
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașina cu care s-a deplasat Vlad după moartea Valentinei a fost găsită de anchetatori. Care ar fi fost traseul suspectului
iamsport.ro
Șocant! A fost fotbalist de națională, acum e de nerecunoscut: 'Am fost agresat sexual. Este înfricoșător'
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte