Ultima fiţă a părinţilor: Lecţii de citire pentru bebeluşi. Află cum funcţionează

Deseori, când asişti la o discuţie între părinţii unor copii de şcoală ţi se pare că asişti la un adevărat meci. "Al meu scrie mai frumos", "al meu citeşte mai cursiv", "al meu învaţă mai repede poeziile" şi tot felul de laude similare. Competitivitatea părinţilor a ajuns până acolo unde unii încep să-şi înveţe copiii să citească încă din faşă. La propriu.
Narcisa Tomulescu
13 dec. 2012, 13:37
Ultima fiţă a părinţilor: Lecţii de citire pentru bebeluşi. Află cum funcţionează

O mămică din Anglia este convinsă că nu este niciodată prea devreme să începi să-ţi înveţi copilul lucruri noi. Aşa că s-a gândit că, deşi micuţul ei avea doar patru zile, ar putea să înceapă să-l înveţe să citească. Nu a contat că nou-născuţii nici nu pot vedea clar la câteva zile sau că nu înţeleg cuvinte. Ea a făcut 10 cartonaşe pe care erau scrise cuvinte simple şi făcea exerciţii cu băieţelul ei de două ori pe zi.

„Îi arătam cuvinte ca «lapte», iar apoi îl puneam la sân şi îi arătam semnul bebeluşilor pentru lapte. Făceam exerciţii dimineaţa şi seara”, a povestit Dana, o organizatoare de evenimente de 39 de ani, din Londra.

Limbajul bebeluşilor, pentru necunoscători, este un limbaj al semnelor pe care unii părinţi îl folosesc cu copiii lor, bazându-se pe teoria că micuţii vor să comunice cu mult înainte de a învăţa să vorbească şi, pentru asta, pot fi învăţaţi semne prin care să-şi comunice nevoile şi gândurile, potrivit Daily Mail.

În urma exerciţiilor, Dana povesteşte că, la vârsta de 9 luni, fiul ei putea arăta, folosind limbajul bebeluşilor, că recunoştea aproape 20 de cuvinte şi expresii scrise pe cartonaşe, precum „te iubesc”, „nas”, „ureche” şi „mâinile sus”.

La un an şi opt luni, micuţul a fost filmat în timp ce citea, urmărind în acelaşi timp cu degeţelul pe hârtie, cuvintele „ochi” (eyes, în engleză, n.r.), „carte” (book) şi „aplauze” (clap).

Iar Dana este doar una dintre membrele „clubului” părinţilor care sunt convinşi că bebeluşii pot învăţa să citească înainte chiar de a învăţa să meargă la toaletă şi că asta le va fi de ajutor în viaţă.

Unul dintre cei mai mari susţinători ai acestui curent este co-fondatorul Wikipedia, Larry Sanger. Fostul profesor de filosofie a folosit prezentări făcute în Powerpoint pentru a-şi învăţa fiul să citească înainte ca acesta să fi împlinit doi ani. Ajuns acum la vârsta de şase ani, Sanger junior a fost filmat în timp ce citea fără niciun fel de problemă orice text, de la lucrări de inginerie, până la Primul Amendament din Constituţia americană.

Evident, există şi sceptici care susţin că bebeluşii şi copiii de vârstă preşcolară nu pot fi învăţaţi să citească în adevăratul sens al cuvântului. Adică să şi înţeleagă cuvintele pe care le redau emiţând sunetele pe care le asociază cu formele pe care le văd pe o pagină.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Ce se mai întâmplă cu fiica lui Ilie Năstase. Ultimul mesaj pe care l-a transmis
Capital.ro
ITP pentru permisul auto. Legea care i-ar afecta pe șoferii pensionari. Ar deveni restrictiv pentru vârstnici
Playtech.ro
Guvernul anunță reducerea cu 50% a impozitului pe proprietate. Cine sunt românii care vor beneficia de această măsură
Adevarul
Mobilizare pentru Autostrada Bucureștiului: circulăm la vară pe A0 între A2 și A3. Stadiul lucrărilor
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei, atac necruțător: ”FCSB nu a avut adversar când a luat titlurile! Neubert e mai important decât Charalambous și Pintilii, pe el nu îl pune la punct nimeni”
MediaFlux
Românii vor primi 1.200 de lei pe an pentru energie și gaze. Schema care ar putea înlocui plafonarea
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil