Ultima modă printre CĂMĂTARI : iau copii în contul datoriilor

Într-un moment de cumpănă financiară au cerut ajutor unor cămătari pentru care dobânzile se numără chiar şi în destinele unor copilaşi. Ajunşi în imposibilitatea de a-şi plăti datoriile, oamenii îşi vând mafioţilor propriii fii care sunt "înregimentaţi" în grupări de cerşetori. Poliţiştii au sute de astfel de cazuri de trafic de minori.
Iulian Tudor
04 iun. 2015, 09:02
Ultima modă printre CĂMĂTARI : iau copii în contul datoriilor

Nu o dată, trecătorul grăbit este întâmpinat de mogâldeţe aşezate strategic la colţ de stradă, care, cu mâna tremurândă întinsă şi o poveste rostită în cuvinte îmbrăcate în lacrimi, imploră pentru un bănuţ, scrie libertatea.ro.

O imagine devenită banală, obişnuită, atât pentru români, cât şi pentru cetăţenii din alte state ale Europei. În spatele acestui tablou stau, însă, poveşti cutremurătoare ale unor puşti care ajung cerşetori doar pentru că, inconştienţi, părinţii lor s-au îndatorat peste măsură la cămătari.

Citeşte şi Zeci de pensionari, lăsaţi fără bani de doi tâlhari cu datorii la cămătari care au jefuit o poştăriţă

Reţeta indivizilor cu buzunarele doldora de bani şi cu suflete reci ca gheaţa este una deosebit de simplă.

Îl îndatorează cu dobânzi din ce în ce mai mari pe omul care le-a bătut la uşă până când acesta nu mai poate să returneze banii. Atunci, cămătarii pun ochii pe copiii datornicilor şi le propun părinţilor o „afacere” murdară. Le cumpără, efectiv, progeniturile în schimbul datoriei care, oricum, nu va putea fi achitată în veci.

Un copil face câteva mii de euro

„De regulă, totul pleacă de la datorii de 200-300 de euro care, cu dobânzi înrobitoare, ajung în scurt timp la mii de euro. Când vine data scadentă, cămătarul îi cere datornicului să-i dea copiii pentru a-i duce, chipurile, la muncă undeva în Europa, la o firmă a unei rude. Acordul verbal se încheie, se perfectează procurile obligatorii pentru trecerea frontierei cu un minor… Din acel moment, copilul ajunge, cu girul familiei sale, în reţeaua de cerşetori a traficantului”, ne‑au dezvăluit ofiţeri din cadrul Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din IGP.

Asemenea poveşti cumplite se scriu, de regulă, în zona Moldovei, în judeţe precum Botoşani, Vaslui, Bacău, Galaţi sau Brăila, iar dramele se petrec în Occident, unde „piaţa” este mai generoasă. Italia, Spania, Franţa, Anglia, Suedia, Danemarca sau Norvegia sunt ţări în care copiii vânduţi cămătarilor îşi trăiesc existenţele mizere la margine de trotuar.

Normă de o sută de euro pe zi

Ca în orice reţea mafiotă, copiii vânduţi de părinţi şi puşi să cerşească în contul datoriilor sunt obligaţi să adune, zilnic, peste o sută de euro, bani din care nu văd un cent. Dacă baremul impus nu este îndeplinit, „vinovatul” este pedepsit crunt şi dat de exemplu celorlalţi. Banii colectaţi de la micii cerşetori, ce au între 6 şi 14 ani, se varsă în buzunarele traficanţilor care nu-i slăbesc un minut din ochi.
Dacă sunt obligaţi să cerşească într- o ţară cu climă caldă, copiii stau numai pe străzi, trăiesc doar sub cerul liber şi sunt hrăniţi atât cât să nu moară de foame, cu pâine şi apă… Autorităţile române – poliţişti de la Crimă Organizată şi DIICOT – au identificat sute de astfel de cazuri, iar 522 de traficanţi de carne vie au fost condamnaţi şi au ajuns după gratii, fie pentru că au exploatat minori prin cerşetorie, fie că i-au obligat să se prostitueze.

Citeşte şi ATENŢIE la AVOCAŢII-CĂMĂTARI care fac bani din durerea oamenilor îndoliaţi VIDEO

Anchetele încep din ţările europene

În cazul exploatării minorilor români într-o altă ţară, ancheta este demarată de autorităţile locale. Poliţiştii de acolo îi filează pe cerşetori pentru a stabili cine îi aduce la cerşit, unde sunt cazaţi, cine încasează banii colectaţi din mila publică.

Apoi, se cere sprijinul Poliţiei Române şi al procurorilor DIICOT astfel încât cercetările să se extindă şi la familiile celor care şi-au încredinţat copiii în baza unor procuri. „Foarte puţini recunosc că şi-au vândut copiii în schimbul unor datorii care ajung la vreo trei mii de euro”, ne-au declarat poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Apariție de senzație pentru fosta soție a acționarului de la Dinamo. Angela Martini a furat toată atenția
Capital.ro
O mare doamnă a filmului ne-a părăsit. A fost soția unui actor celebru. Fiul său a confirmat vestea tristă
Playtech.ro
Cum protejezi trandafirii de afide înainte ca insectele să distrugă bobocii și frunzele
Adevarul
Restaurantul lui Pescobar din Londra, închis din cauza restanțelor la chirie
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Anunțul Casei de Pensii pentru milioane de români! Cum se face cont online CNPP pentru asigurații sistemului public de pensii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi