Ultima mutare a lui Bolojan: Salvarea Azomureș prin Romgaz. Cum vrea premierul interimar să securizeze agricultura României

Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că acordul Romgaz-Azomureș reprezintă un pas important pentru repornirea industriei de îngrășăminte chimice din România, în contextul în care cel mai mare producător de la Târgu Mureș a intrat în dificultate și a anunțat concedieri colective.
Ultima mutare a lui Bolojan: Salvarea Azomureș prin Romgaz. Cum vrea premierul interimar să securizeze agricultura României

Mesajul lui Ilie Bolojan a venit după ce Romgaz a încheiat cu succes negocierile cu Azomureș. Părțile au ajuns la un acord comun privind termenii comerciali ai unei tranzacții care vizează preluarea de către compania de stat a activității operaționale a combinatului, prin transfer de afacere ( „Transfer of a Going Concern”).

Acordul vizează structura tranzacției, adică prețul și mecanismele comerciale aplicabile perioadei dintre semnarea contractului și finalizarea efectivă a preluării. Romgaz estimează că negocierile și obținerea avizului Consiliului de Administrație pentru semnarea contractului vor avea loc până la finalul lunii mai 2026.

Ilie Bolojan a susținut, într-o postare pe Facebook, că una dintre negocierile importante din ultimele luni „a vizat salvarea Azomureș, prin Romgaz”. El afirmă că operațiunea este esențială pentru agricultură și pentru economie, deoarece ar permite valorificarea gazului din Marea Neagră prin procesare internă, începând de anul viitor.

„Folosirea lui în producția internă de îngrășăminte pentru agricultură înseamnă mai multă independență economică, prețuri mai stabile pentru fermieri și, foarte important, salvarea și protejarea locurilor de muncă din centrul țării”, a transmis Bolojan.

Citește și: Adrian Năstase își dorește un guvern pro-românesc, nu slugi: „Nu înseamnă ieșirea din NATO, ruptura de UE sau ostilitate față de Occident”

Azomureș este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din țară și unul dintre cei mai mari consumatori de gaze naturale din țară. Însă, în ciuda performanțelor impresionante, combinatul a declanșat în mărite procedura de concediere colectivă, simultan cu conservarea platformei industriale de la Târgu Mureș.

Compania anunțase anterior că aproximativ 600 de angajați urmau să intre în șomaj tehnic, iar contractele majore de mentenanță și servicii urmau să fie suspendate sau reduse semnificativ, afectând direct peste 1.500 de angajați ai firmelor contractoare. În total, Azomureș are aproximativ 1.000 de angajați.

În perioada în care combinatul avertiza asupra riscului de oprire a activității, conducerea Azomureș preciza că discuțiile cu autoritățile române și cu Romgaz sunt în desfășurare, însă susținea că nu fusese primită o ofertă de preluare conform așteptărilor inițiale. Ulterior, Romgaz a transmis că a înaintat un interval de preț și a subliniat că o astfel de tranzacție complexă trebuie analizată și negociată în conformitate cu procedurile corporative și legislația în vigoare.

Citește și: Ilie Bolojan nu exclude varianta unui guvern minoritar: „E posibil să avem asta și în perioada următoare”

Posibila preluare de către Romgaz este prezentată de Guvern și de susținătorii proiectului drept o soluție pentru păstrarea unei capacități industriale strategice, cu impact direct asupra agriculturii, aprovizionării cu îngrășăminte chimice și locurilor de muncă din centrul țării.

Discuțiile privind această tranzacție erau deja într-un stadiu avansat încă din luna aprilie, când un secretar de stat din Ministerul Energiei anunța că Romgaz a transmis o ofertă către acționarii combinatului.

În paralel, Parlamentul a făcut un prim pas pentru a declara industria îngrășămintelor chimice drept infrastructură critică, măsură care ar permite acordarea unei protecții speciale din partea statului. Un alt proiect legislativ ar urma să includă facilități pentru investiții noi în sector, inclusiv pentru o posibilă implicare a Romgaz la Azomureș.

Anunțul vine la o zi după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, în urma moțiunii de cenzură inițiate de PSD și AUR. Aceasta a fost adoptată marți, 5 mai 2026, cu 281 de voturi, iar Cabinetul Bolojan funcționează în prezent cu atribuții limitate, până la formarea unui nou executiv.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT