ULTIMA ŞEDINŢĂ CSAT prezidată de Traian Băsescu. IMAGINI de la reuniunea de la Cotroceni

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a reunit, marţi, în şedinţă, fiind ultima reuniune ordinară prezidată de Traian Băsescu înainte de încheierea mandatului. Pe ordinea de zi a CSAT s-au aflat, printre altele, propunerile de buget ale instituţiilor din domeniul securităţii naţionale pe anul 2015, precum şi proiectul bugetului de stat pentru primul an de război, valabil în perioada 2014-2016.
Iulian Tudor
25 nov. 2014, 14:13
ULTIMA ŞEDINŢĂ CSAT prezidată de Traian Băsescu. IMAGINI de la reuniunea de la Cotroceni

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), condusă de preşedintele Traian Băsescu, s-a încheiat după o oră şi jumătate de discuţii.

Şedinţa CSAT a fost condusă de preşedintele Traian Băsescu, aceasta fiind, în principiu, ultima şedinţă a Consiliului la care preşedintele României în funcţie participă, înainte de finalizarea mandatului, pe 21 decembrie.

La lucrări au participat primul-ministrul Victor Ponta, viceprim-ministrul şi ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, ministrul Economiei, Constantin Niţă, ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşă, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, Iulian Fota, secretarul CSAT, general Ion Oprişor şi prim-adjunctul directorului Serviciului de Informaţii Externe, general Silviu Predoiu.

Administraţia Prezidenţială a dat publicităţii, luni, ordinea de zi a şedinţei Consiliului, în care sunt incluse tematici referitoare la raportul privind măsurile adoptate de către România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni internaţionale; orientările strategice ale României în planul dezvoltării infrastructurii energetice, în contextul evoluţiilor europene în domeniu; analiza activităţilor de implementare a documentelor internaţionale pe linia controlului armamentelor, creşterea încrederii şi securităţii.

De asemenea, la şedinţa CSAT urma să fie luată în discuţie participarea Armatei României la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan, în anul 2015.

Planul de întrebuinţare a forţelor armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2015 a reprezentat o altă tematică inclusă pe ordinea de zi a şedinţei.

Pe agenda CSAT s-a aflat de asemenea, „analiza interinstituţională privind evaluarea consecinţelor crizei din Ucraina şi ale anexării Crimeei de către Rusia asupra securităţii României, Republicii Moldova şi a regiunii”.

Alte tematici incluse pe ordinea de zi a şedinţei CSAT au vizat actualizarea Planului de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare, valabil în perioada 2014 – 2016, precum şi programul cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare, valabil în perioada 2013 – 2016, actualizat.

„Nomenclatorul şi nivelurile cantitative maxime şi intangibile de constituire a rezervelor proprii ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi structura acestora pe produse; avizarea proiectului Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Nomenclatorului şi nivelurilor cantitative maxime şi intangibile de constituire a rezervelor proprii ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi structura acestora pe produse; proiectul bugetului de stat pentru primul an de război, valabil în perioada 2014 – 2016”, s-au numărat de asemenea printre temele aflate pe agenda CSAT.

Propunerile de buget, pe anul 2015, ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază, precum şi programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru anul 2015 au fost de asemenea menţionate ca tematici pe ordinea de a a şedinţei Consiliului.

Raportul privind modul de îndeplinire a prevederilor Protocolului general de organizare şi funcţionare a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului – 2014 a fost de asemenea inclus pe ordinea de zi a şedinţei CSAT.

Alte teme pe agenda CSAT s-au referit, conform comunicatului, la „constatări şi concluzii rezultate din activitatea desfăşurată pentru protecţia informaţiilor clasificate”, la Planul Naţional de Priorităţi Informative pentru anul 2015, precum şi la Raportul privind stadiul actual al regimului de control al armamentelor convenţionale în spaţiul euroatlantic.

„Pe timpul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională”, preciza comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Gigi Becali, decizie radicală după ce MM Stoica i-a luat apărarea lui Boutoutaou: „Nu stăm după el!”
Capital.ro
SURSE: DIICOT extinde ancheta în dosarul Nordis. Prejudiciul suplimentar reclamat depășește 42 de milioane de lei și 14 milioane de euro
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Mister la Moscova: un avion militar american a aterizat în Rusia. C-17 a venit de la Riga, iar Kremlinul spune că „nu știe nimic”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat