Un adolescent de 15 ani s-a înecat la Vaslui. Intrase la liceu cu medie mare şi sărbătorea cu colegii

Un adolescent în vârstă de 15 ani a murit după ce s-a înecat în lacul din incinta unei baze de agrement din municipiul Vaslui, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
Filip Stan
18 iul. 2019, 05:57
Un adolescent de 15 ani s-a înecat la Vaslui. Intrase la liceu cu medie mare şi sărbătorea cu colegii

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui au demarat cercetări pentru ucidere din culpă şi urmează să stabilească în ce împrejurări s-a produs evenimentul. Tatăl său a privit întreaga operațiune în genunchi, de pe mal, în speranța că fiul său va mai putea fi salvat.

„Detaşamentul de Pompieri Vaslui a intervenit pentru căutarea unui copil de 15 ani înecat în acumularea „Clubul pescarilor” din municipiul Vaslui. Copilul a fost găsit, dar, din nefericire, medicii au constatat decesul acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu. 

Băiatul abia intrase la Liceul Mihail Kogălnicenu din oraș, cu medie mare, iar acum fusese cu aproximativ 30 de colegi să sărbătorească admiterea la liceu, scrie Vremea Nouă. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
„Ionuț Radu e în top 5 portari din Europa!” Superagentul Pastorello, replică dură după acuzațiile că Radu evită naționala României: „Este ridicol tot ce aud!”
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Două autoturisme ajung simultan într-o intersecție nedirijată, fără indicatoare sau semafoare. Ambele merg înainte. Care are prioritate?
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
MediaFlux
Cea mai mare pensie din România. Șefa Casei de Pensii anunță ce a lucrat românul
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România