Un artefact descoperit în Sălaj dă peste cap istoria românilor

O cruce de piatră descoperită în judeţul Sălaj, la limita cu Maramureşul, dă peste cap istoria românilor. Astfel, muzeografii băimăreni, cei care au descoperit proba şi care au luat-o la „cercetat”, spun că acesta ar fi dovada de necontestat că maramureşenii, locuitorii din zona de nord-vest a ţării, ar avea origini celtice.
Alina Costache
03 aug. 2015, 06:30
Un artefact descoperit în Sălaj dă peste cap istoria românilor

„A descoperit crucea pe care am adus-o la Năpradea. Năpradea este chiar la limita cu judeţul Maramureş, nu este în judeţul Maramureş, dar noi din punct de vedere etnografic ne adresăm acestui nord-vest de Românie. Din fericire sau nefericire, nu ştiu cum s-o zic, n-are nici Sălajul nici Satu Mare un muzeu al satului aşa că noi ne adresăm unei zone mai largi. Crucea a fost descoperită în cimitirul satului şi a fost dată în custodia muzeului băimărean chiar de către preotul paroh. M-am dus şi am adus-o. La ei în cimitir, în cimitirul vechi fiind foarte multe cruci celtice, aceasta a rămas oarecum fără moştenitori. Deci era într-un fel sau altul abandonat, crucea fiind ruptă şi căzută pe mormânt. Nefiind urmaşi, noi am cerut-o şi preotul ne-a dat-o în scopuri ştiinţifice, în scopuri muzeale şi am şi expus-o în expoziţia de bază”, spune Ilie Gherheş, şef secţie la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară pentru Vocea Transilvaniei.

Artefactul a fost adus la muzeul din Baia Mare şi supus de către specialişti la mai multe teste pentru a i se determina vechimea cu exactitate.

„Este o cruce celtică sigur din secolul XIX, de piatră, nu se mai vede numele pe ea, nu se mai vede nimic dar pe noi ne interesează doar ca exponat, ca obiect muzeal că este o cruce celtică, dovadă a prezenţei celţilor. Ştiţi că în Maramureşul istoric în continuare există crucile celtice dar din lemn. Şi pentru că sunt făcute din lemn nu rezistă atât de mult ca şi crucile făcute din piatră din partea aceasta”, mai spune Gherheş.

Astfel de cruci mai sunt şi în zona Chioar din Maramureş, iar crucea celtiucă este un simbol frecvent folosit de meşteri în ciopliturile de pe porţile maramureşene dar, până acum, niciun muzeu din ţară nu are în colcţii un astfel de artefact. „O cruce celtică nu există nicăieri în România, este pentru prima dată la noi. În primul rând pentru că subiectul nu a suscitat interes atât de mare cum îl are astăzi deja”, punctează Gherheş.

Vlahii au origini celtice

Ilile Gherheş spune că vlahii ar avea origini celtice şi acest lucru a fost fovedit din punct de vedere genetic. Testele au fost făcute tocmai peste ocean de către unul dintre urmaşii vlahilor care au emigrat acolo în urmă cu secole.

„În secolul XVI, o comunitate de vlahi din Maramureşul istoric pleacă cu tot avutul lor, însemnând animale în primul rând şi ce au mai agonisit şi se stabilesc în Moravia. Acolo constată că sunt în jurul lor cu altfel de etnii, dar ei erau suficient de mulţi astfel încât se pot căsători între ei, căsătorii endogame. Ei şi-au conservat fiinţa lor etnică. Ei, în afară că au plecat cu avutul după ei, au plecat şi cu legendele şi cu moştenirea lor toată istorică ştiind că sunt maramureşeni la origini. Din Moravia, vine secolul XIX şi în jurul anului 1850 – 1860 pleacă toată comunitatea din Moravia, vând totul cum era moda vremii şi se duc în America. Se duc spre Tărâmul nou al viitoarelor speranţe. Acolo fiind şi mai mulţi şi mai diverşi, nimeresc în texas. Texasul fiind independent ce hotărăsc ei acolo când constată că dincolo sunt negri, dincolo sunt amerindieni, dincolo sunt toate naţiile ciudate, noi ne căsătorim doar între noi şi a rămas o cutumă până astăzi între ei, să realizeze doar căsătorii endogame, ca să forţăm puţiun termenul, doar în cadrul comunităţilor valahe. În continuare ei au păstrat această memorie istorică că ei sunt valahi din Maramureşul istoric, din Ţara voievoizilor, din Ţara Maramureşului. Dintre ei în ultimii ani s-a afirmat un individ ca unul dintre cei mai mari geneticieni ai Americii. Şi curiozitatea omului de ştiinţă ce face? Ia să vedem ce suntem noi din punct de vedere genetic şi ia probe cum se cere ştiinţific de la mai mulţi indivizie, de la cei pe care îi credea reprezentativi, pe care ştiinţa îi dicta şi constată că 33% din gena lor este celtică, oameni buni. Deci tot ceea ce ştim noi şi vedem astăzi, începând cu poarta asta de la Muzeul Satului, cu crucea celtică, crucea înscrisă în cerc, cu crucile celtice din tot arealul acesta, Sălaj, Satu Mare, Maramureşul de dincoace de deal, adică Codru şi Chioar sunt de origine celtică şi vine americanul vlah din secolul XVI şi ne confirmă, deci o descoperire frumoasă”, spune muzeograful.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT