Un autocar plin cu turişti a fost atacat cu focuri de armă pe o autostradă din Franţa

Un autocar ce transporta 75 de turiști cehi, printre care se aflau și copii dintr-un grup școlar, a fost atacat sâmbătă pe o autostradă din Franța cu focuri de armă de origine necunoscută, transmite AFP.
Filip Stan
05 iun. 2016, 13:40
Un autocar plin cu turişti a fost atacat cu focuri de armă pe o autostradă din Franţa

Șase pasageri au fost răniți de cioburile geamurilor sparte, o femeie fiind grav rănită la ochi, a precizat un procuror francez.

Atacul a avut loc sâmbătă seara în jurul orei locale 22:30, la circa 130 de kilometri sud de orașul Lyon. Autocarul venea din Spania și se îndrepta către Republica Cehă. ‘Primul tir a vizat parbrizul, iar cel de-al doilea a spart luneta (geamul din spate) câteva secunde mai târziu’, explică procurorul.

Conform primelor elemente ale anchetei, atacatorul a folosit o armă de vânătoare. ‘Nu avem elemente care să ne facă să credem că acest autocar a fost o țintă special aleasă’ sau că s-a aflat într-un pericol mai mare decât alte vehicule care circulau pe acolo, a mai spus magistratul citat, în opinia căruia este vorba despre un ‘act izolat’.

După ce au fost preluați de echipele de salvare, pasagerii care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și-au continuat călătoria către țara lor.

Citeşte şi Două persoane au murit şi peste 40 au fost rănite într-un accident în Spania. Printre victime se numără şi un român

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT