Un avion Tarom a ratat decolarea de pe Aeroportul Otopeni: „Senzaţia a fost groaznică”

Un avion al companiei Tarom, care trebuia să ajungă la Iaşi, a ratat, joi seara, decolarea de pe Aeroportul Otopeni, din cauza unei probleme tehnice. Pasagerii au fost invitaţi să coboare din aeronavă, iar aparatul de zbor a fost întors de la capătul pistei şi readus în zona terminalului.
Iulian Tudor
13 oct. 2016, 20:01
Un avion Tarom a ratat decolarea de pe Aeroportul Otopeni:

Avionul trebuia să plece spre Iaşi, la ora 20.35, de pe Aeroportul Otopeni. Decolarea a fost amânată cu câteva zeci de minute, după care aeronava s-a îndreptat către pistă. Aparatul de zbor a ratat decolarea, din cauza unor probleme tehnice.

Unul dintre călători, senatorul PNL de Iaşi, Mihaela Popa, a declarat, pentru news.ro, că avionul se pregătea de decolare, a prins viteză pe pistă, însă una dintre roţile aeronavei a intrat în vibraţie.

„Senzaţia a fost groaznică. Avionul a început să ruleze pe pistă, a prins viteză, însă una dintre roţi a început să vibreze. Pilotul a frânat, iar aparatul a fost intors în locul de unde a plecat, pentru a fi remediată defecţiunea. Apoi ni s-a comunicat că trebuie să coborâm din avion„, a declarat senatorul Mihaela Popa.

Acesta a mai povestit că pasagerii au revenit în terminal.

Ultima cursă aeriană Tarom Bucureşti-Iaşi, programată pentru joi, a decolat fără probleme de pe Aeroportul Otopeni, la ora 21.40.

Tot joi, o cursă Tarom București – Satu Mare, care a decolat joi, la ora 16:48, de pe Otopeni, s-a întors după aproximativ 20 de minute pe aeroport, din cauza unor defecțiuni tehnice.

CITEŞTE ŞI: Foştii şefi ai TAROM, Christian Heinzmann şi Gabriel Stoe, bonusuri de performanţă pentru pierderi de 10 mil. euro

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT