Un bărbat a condus 140 de kilometri pe autostradă fără să își dea seama că și-a uitat copilul în benzinărie. A aflat că-i lipsește băiatul abia după trei ore, când a fost oprit de poliție în trafic

Un tată a condus, duminică, aproximativ 140 de kilometri fără să-și dea seama că fiul său, în vârstă de 10 ani, rămăsese la benzinăria la care oprise să alimenteze. Situația a fost descoperită abia după ce un angajat al stației de alimentare a alertat poliția. Băiatul călătorea împreună cu tatăl său, un prieten al acestuia și fratele său de 7 ani.
Oana Anghel
02 sept. 2026, 09:17
Un bărbat a condus 140 de kilometri pe autostradă fără să își dea seama că și-a uitat copilul în benzinărie. A aflat că-i lipsește băiatul abia după trei ore, când a fost oprit de poliție în trafic

Incidentul a avut loc în jurul orei 20:30, la o benzinărie de pe autostrada A-66, în apropiere de localitatea Aldea del Cano, în provincia spaniolă Cáceres. Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, copilul a coborât din mașină, însă ceilalți pasageri nu și-au dat seama că acesta nu s-a mai urcat în autoturism.

Polițiștii au reușit să localizeze mașina după aproape trei ore

După ce au fost alertați de un angajat al benzinăriei, polițiștii au aflat că autoturismul se deplasa spre nord. Guardia Civil a mobilizat un echipaj pentru a-l localiza. În cele din urmă, în jurul orei 23:00, mașina a fost identificată pe A-66, în apropiere de Hervás, tot în provincia Cáceres. Autoturismul se afla la aproximativ 140 de kilometri de benzinăria în care fusese lăsat copilul.

Citeste si Un român în vârstă de 52 de ani, arestat după ce a încercat să fure un iaht în valoare de peste un milion de euro în Spania VIDEO

Pe parcursul celor trei ore în care nu a fost cu familia sa, copilul a fost în grija agenților Guardia Civil.

Autoritățile spaniole au profitat de incident pentru a le reaminti șoferilor cât de important este să verifice întotdeauna dacă toți pasagerii s-au urcat în mașină înainte de a porni din nou la drum.

„Acest caz ne amintește cât de important este să verificăm, înainte de a ne continua călătoria, că toți ocupanții au revenit în vehicul, mai ales atunci când călătorim cu copii. O simplă verificare poate preveni o sperietură uriașă”, a transmis Guardia Civil.

Citeste si Un sat din Spania dorește să atragă noi locuitori și antreprenori. O casă costă doar 18.000 de euro

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT