Un bărbat din Argeş a fost reţinut pentru braconaj

Un bărbat din comuna argeşeană Albota, prins de poliţişti după ce a vânat ilegal pe un fond de vânătoare, a fost reţinut sub acuzaţia braconaj şi va fi prezentat miercuri în faţa procurorilor pentru propunerea măsurilor preventive.
Filip Stan
24 ian. 2018, 08:38
Un bărbat din Argeş a fost reţinut pentru braconaj

„Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albota, au depistat un bărbat de 41 de ani, bănuit că în cursul zilei de 23 ianuarie ar fi braconat două exemplare din specia mistreţ”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Suspectul a fost audiat la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Albota, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru infracţiunea de braconaj cinegetic.

„Faţă de bărbat s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propuneri de luare a unei măsuri preventive”, se mai menţionează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, cercetările continuă în acest caz pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Citeşte şi Peste 600 de acte de braconaj constatate de poliţişti în ultimele luni

 

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
Gigi Becali, veste mare de la sfătuitorul său: „Mirel Rădoi s-ar întoarce la FCSB!”
Capital.ro
O diferență importantă între bursele elevilor. Cine trebuie să depună cerere și cine nu
Playtech.ro
Obiectul neobișnuit găsit de un șofer la cheia mașinii după ce a cumpărat-o. 'Tocmai ajunsesem acasă'. Angajații au explicat ce face
Adevarul
Fostul șef al armatei ucrainene avertizează: armele noi nu pot câștiga un război cu strategii vechi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
EL este stomatologul din Timișoara găsit ÎMPUȘCAT în ca... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”
MediaFlux
Înmormântarea Mădălinei Apostol. Iubita lui Nick Rădoi, condusă pe ultimul drum. Omul de afaceri a ajuns la biserică | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte