Un britanic a devenit prima persoană care a înotat în jurul Regatului Unit al Marii Britanii

Aventurierul britanic Ross Edgley a fost copleşit de emoţie când a pus piciorul pe uscat după ce a devenit prima persoană care a înotat în jurul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, relatează duminică Press Association.
Iulian Tudor
04 nov. 2018, 13:04
Un britanic a devenit prima persoană care a înotat în jurul Regatului Unit al Marii Britanii

Trei sute de înotători l-au însoţit pe bărbatul în vârstă de 33 de ani în cea de-a 157-a zi a cursei sale, cu o lungime totală de 2.883 kilometri în jurul Marii Britanii, încheiată duminică în Margate din comitatul Kent, locul de unde a luat startul, la 1 iunie.

După ce a părăsit oraşul din Kent în prima zi a lunii iunie, Edgley a înotat în sensul invers acelor de ceasornic şi nu a mai pus piciorul pe uscat.

Înainte de a porni în aventură, britanicul a estimat că va avea nevoie de circa o sută de zile. ”Îmi pare rău că am întârziat”, le-a spus el membrilor familiei care l-au întâmpinat duminică pe plajă, împreună cu sute de alte persoane.

Edgley a recunoscut că este puţin cam ameţit după cinci luni petrecute pe apă, fie înotând, fie la bordul bărcii care l-a însoţit, şi a declarat că se simte emoţionat.”A trebuit să-mi pun ochelarii de înot. Devenisem foarte emoţionat. Am crezut că o să cad. Şi apoi am început să alerg… a fost o greşeală. Eram foarte ameţit”, a mărturisit înotătorul pentru Red Bull TV.

Edgley a înotat până la douăsprezece ore pe zi, chiar şi noaptea, şi a avut de înfruntat numeroase pericole, precum curenţi puternici, temperatura scăzută a apei, furtuni şi meduze. Aventura şi-a spus cuvântul asupra corpului său din cauza expunerii prelungite la apă sărată şi a costumului de înot. Edgley a fost însoţit în cursă de navigatorul Matthew Knight care l-a susţinut de la bordul catamaranului Hecate.

În cea de-a 74-a zi a călătoriei pe apă în jurul ţărmului Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, la 14 august, britanicul a doborât recordul mondial pentru cea mai lungă deplasare înot. Precedentul record a fost deţinut de Benoit Lecomte care a petrecut 73 de zile înotând în Oceanul Atlantic, în 1998.

Edgley, care provine din oraşul Grantham situat în comitatul Lincolnshire, este de mult timp pasionat de exploratorii britanici şi a pornit în această aventură deoarece nimeni nu a mai înotat în jurul Regatului Unit.

În luna aprilie 2016, britanicul a parcurs urcând pe o sfoară o distanţă echivalentă cu înălţimea vârfului Everest, tentativă ce i-a luat nouăsprezece ore, iar cu două luni înainte a încheiat un maraton tractând o maşină, precizează Press Association.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Galerie foto. Atentat armat în Cracovia, orașul în care trăiesc Florentin Petre și Zeljko Kopic! S-a ajuns deja la 5 morți și peste 12 răniți. Video șocant
Capital.ro
Pensionarii vor afla în curând cu cât cresc pensiile în 2027. Luca Niculescu a anunțat când se stabilește procentul indexării și ce se întâmplă cu taxele
Playtech.ro
Greșeala făcută de mulți români când pleacă de acasă câteva zile iarna. La câte grade este mai bine să lași centrala
Adevarul
Un străin mutat în Cluj-Napoca a ajuns într-un „război” culinar cu o bunicuță, vecina sa
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT